x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ministru israelian, atacat de protestatari

Ministru israelian, atacat de protestatari

18 Dec 2016   •   14:00
Ministru israelian, atacat de protestatari
Sursa foto: wikipedia

Zeci de protestatari dintr-o colonie din Cisiordania l-au atacat duminică pe ministrul israelian al construcţiilor aflat în vizită, în contextul apropierii termenului limită stabilit de instanţă până la care localnicii trebuie să părăsească zona, transmite DPA. 

Mulţimea din avanpostul Amona a înconjurat maşina în care se afla ministrul Yoav Gallant. Protestarii au lovit maşina cu picioarele, au sărit pe ea şi au aruncat cu ouă, numindu-l în acelaşi timp 'trădător' pe oficialul israelian, conform portalului de ştiri Ynet. 

Patruzeci de familii de evrei care locuiesc în Amona şi cei peste 200 de copii ai lor trebuie să părăsească zona până la 25 decembrie. Pământul aparţine palestinienilor din satele din Cisiordania din apropiere, a decis cea mai înaltă instanţă din Israel

Locuitorii din Amona au respins săptămâna trecută un acord de compromis cu guvernul care le-ar fi permis să fie relocaţi pe o colină din apropiere, spunând că înţelegerea nu le-ar fi permis tuturor localnicilor să rămână în zonă. 

Coloniştii analizează acum un nou acord care ar dubla numărul familiilor care ar avea dreptul să rămână, conform Radio Israel, guvernul sperând să asigure o plecare paşnică a localnicilor. Activiştii au început să se adune pe colină pentru a-i ajuta pe localnici să ridice baricade şi să se pregătească pentru venirea forţelor de evacuare. 

La prima încercare de evacuare a localităţii Amona, în urmă cu un deceniu, au izbucnit violenţe, peste 200 de protestatari şi circa 50 de membri ai forţelor de securitate fiind răniţi, relatează Agerpres.

×
Subiecte în articol: cisiordania evacuare civili Israel