x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ministrul Apărării din Laos şi alţi patru oficiali au murit, după ce aeronava în care se aflau s-a prăbuşit

Ministrul Apărării din Laos şi alţi patru oficiali au murit, după ce aeronava în care se aflau s-a prăbuşit

17 Mai 2014   •   12:49
Ministrul Apărării din Laos şi alţi patru oficiali au murit, după ce aeronava în care se aflau s-a prăbuşit

Cinci înalţi responsabili ai statului Laos, între care ministrul apărării, Duangchay Phichit, au murit alături de cel puţin alte 17 persoane într-un accident de avion survenit în nordul muntos al ţării, informează AFP şi DPA, citate de Agerpres.

Secretarul general al Ministerului Apărării, Nipat Thonglek, a declarat că a fost informat despre decesul oficialului de către autorităţile militare laoţiene.

Potrivit autorităţilor aviatice civile din Laos, în urma accidentului au supravieţuit trei persoane.

În tragedia aviatică şi-au mai pierdut viaţa ministrul securităţii publice din Laos, Thongban Saengaphon, primarul capitalei Vientiane, Soukan Mahalat, şi şeful departamentului de propagandă al Partidului Comunist din Laos, Chuang Sombounkhan. Aceştia urmau să participe la o ceremonie militară de marcare a 55 de ani de la victoria împotriva forţelor regaliste. Ceremonia a fost amânată ca urmare a acestui accident.

×