Ministrul rus de Externe, Sergjei Lavrov, a acuzat luni autorităţile de la Kiev că au încălcat acordul pentru dezamorasare conflictului din estul Ucrainei, încheiat săptămâna trecută la Geneva.
Lavrov a spus că guvernul ucrainean – nerecunoscut de Rusia – nu a luat măsuri pentru dezarmarea grupărilor ilegale, în special a ultra-naţionaliştilor care au format în timpul protestelor de pe Maidan organizaţia Sector Dreapta.
“Extremiştii sunt la conducere”, a spus ministrul rus de Externe, condamnând incidentul din Noaptea de Paşti, în care trei militanţi pro-ruşi au fost împuşcaţi, la un baraj pe care îl ridicaseră lângă oraşul Sloviansk.
Acordul încheiat pe 17 aprilie la Geneva, între Ucraina, Rusia, UE şi SUA, prevede oprirea imediată a violenţelor în estul Ucrainei, dezarmarea miliţiilor din ambele tabere şi eliberarea clădirilor oficiale ocupate de pro-ruşi.
În acest moment, separatiştii ocupă clădiri ale administraţiei în cel puţin nouă oraşe din regiunea Doneţk. Ministrul rus de Externe spune, însă, că problema este că nu s-a pus în practică cel mai important punct al acordului – “încetarea violenţelor”.
“Au fost făcuţi paşi – în special de cei ce au luat puterea la Kiev – care au încălcat grosolan acordul de la Geneva” - a spus Lavrov într-o conferinţă de presă, la Moscova.