x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mituri americane: "Cine vrea să facă rost de armă, tot face rost"

Mituri americane: "Cine vrea să facă rost de armă, tot face rost"

de Octavian Curpaş    |    22 Dec 2012   •   14:02
Mituri americane: "Cine vrea să facă rost de armă, tot face rost"

 Recentul masacru de la şcoala din Newtown, Connecticut, este un semnal de alarmă pentru societatea americană, ale cărei standarde morale s-au redus simţitor în ultimii ani. Armele de foc se află la dispoziţia oricui şi sunt doar mobilul prin care se poate pune în aplicare ceea ce copiilor li s-a inoculat deja in minte din filmele cu crime, cu care aceştia îsi alimentează imaginaţia încă de la o vârstă mică.

 
Guvernatorul acestui stat, Dannel Malloy, a spus că "răul a vizitat această comunitate în ziua de vineri".  şcolile din care binele a fost dat afară (copiii nu mai primesc nici un fel de educaţie morală) sunt vizitate tot mai des de acest "rău". 
 
Vina o poartă în primul rând, societatea, care este refractară în a-şi găsi un timp minim pentru a stabili cauzele ce conduc la astfel de situaţii. Dacă încerci să discuţi despre violenţa propagată în toate filmele şi despre liberalizarea accesului la arme, nu te ia nimeni în seamă. Se discută puţin despre aceste lucruri, în general doar când au loc astfel de masacre. Oamenii s-au obişnuit deja să nu facă nimic în acest sens. 
 
Ce măsuri se pot lua pentru prevenirea altor evenimente de acest gen (nu numai în şcoli, dar şi în alte locaţii)? Din păcate, nu cred că există un remediu imediat.  Ar trebui să se înceapă prin a-i educa pe copii împotriva violenţei si a restricţiona accesul la materialele care le sădesc în minte astfel de idei, continuând cu îngradirea accesului la arme.
 
Dacă legea ar interzice aceste arme, sunt convins că numărul masacrelor ar scădea. Americanii au urmatorul mit: "Cine vrea să facă rost de armă, tot face rost".  Acesta nu este un argument, nu are nici un suport logic. în acest caz, ar trebui să se liberalizeze de pildă, şi drogurile. Prietenii mei care sunt proarme spun că accesul la arme îi protejează împotriva unui eventual regim totalitar. Cine ştie cum se mai schimbă situaţia pe viitor?
Dacă populaţia din Siria ar detine 10% din armele pe care le au cetăţenii americani, regimul Assad ar fi căzut demult, spun ei.
 
Ar trebui să fie obligatoriu un examen psihologic atent pentru cei care încearcă să achiziţioneze o armă, iar deţinerea permisului de port-armă ar trebui sa impună controale periodice pentru a se stabili dacă posesorul armei este pe mai departe o persoană fără probleme psihice. 
 
În SUA există mai multe arme pe cap de locuitor decât în oricare altă parte a lumii. Americanii sunt de părere că dreptul de-a purta armă este "sfânt", fiind stipulat în al doilea amendament al Constituţiei, ceea ce înseamnă mult pentru ei. Cred că majoritatea nu gândesc mai departe de atât. Ei consideră că acest amendament ne separă de alte ţări ale lumii. Libertatea, inclusiv aceea de-a purta armă, îi face mai puternici decât orice altă naţie de pe glob. Este clar că "plusurile" şi "minusurile" nu sunt analizate în mod serios. Ce este mai important: să ne credem liberi şi diferiţi faţă de toată lumea sau să reducem numărul unor astfel de mascare şi copiii noştri să fie mai siguri în şcolile americane? 

×
Subiecte în articol: masacru america arme de foc