x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Moldovenii călătoresc de astăzi FĂRĂ VIZE în Uniunea Europeană

Moldovenii călătoresc de astăzi FĂRĂ VIZE în Uniunea Europeană

28 Apr 2014   •   08:04
Moldovenii călătoresc de astăzi FĂRĂ VIZE în Uniunea Europeană
Sursa foto: jurnal.md

Cetăţenii Republicii Moldova obţin de astăzi regim liberalizat de vize pentru călătorii în toate statele membre ale spaţiului Schengen (plus România, Bulgaria, Cipru şi Croaţia), după aproape patru ani de negocieri, decizie a UE calificată drept una istorică de actuala guvernare pro-europeană de la Chişinău, care intenţionează în scurt timp să semneze şi Acordul de asociere la UE. În acelaşi timp, o mare parte din cetăţeni optează pentru aderarea ţării la Uniunea vamală Rusia-Belarus-Kazahstan şi consideră liberalizarea regimului de vize drept o acţiune care nu îi va aduce prea mari beneficii.

Din 28 aprilie, cetăţenii moldoveni vor putea călători fără vize pe un termen de 90 de zile pe parcursul a şase luni în toate statele membre ale UE, cu excepţia Marii Britanii şi a Irlandei, plus statele membre Schengen care nu fac parte din UE - Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein. Aceştia însă nu vor avea dreptul de muncă, studii şi reîntregirea familiei. Vor putea beneficia de acest regim doar deţinătorii paşapoartelor biometrice. În prezent, din cei aproximativ 2,5 milioane de cetăţeni moldoveni care deţin paşapoarte, aproximativ 750.000 au paşapoarte biometrice.

Republica Moldova a înregistrat o apropiere fără precedent de UE în ultima jumătate de an, pornind de la parafarea Acordului de Asociere la sfârşitul lunii noiembrie 2013, decizia de liberalizare a regimului de vize, urgentarea semnării Acordului de asociere care îl va cuprinde şi pe cel de liber schimb, care iniţial era preconizată pentru luna septembrie, iar în prezent se vorbeşte despre luna iunie sau chiar sfârşitul lunii mai şi recenta rezoluţie a Parlamentului European care susţine perspectiva europeană a Republicii Moldova şi care face apel ca imediat după semnarea Acordului de asociere să se treacă la ratificarea completă a acestuia, până la finalizarea mandatului actualei Comisii Europene. Chişinăul nu exclude că peste un an ar putea cere şi statutul de stat candidat la UE.

Totuşi, parcursul european al Republicii Moldova, sprijinit puternic şi de România, nu este ireversibil, cel puţin până la alegerile parlamentare care urmează să se desfăşoare la sfârşitul acestui an, la care partidele din actuala Coaliţie Pro-Europeană se vor confrunta cu Partidul Comuniştilor, care optează pentru apropierea de Rusia şi ai cărui reprezentanţi au declarat că ar putea denunţa Acordul de asociere la UE. Potrivit sondajelor, cei doi poli politici au şanse aproximativ egale, astfel că va depinde de actualele autorităţi dacă vor putea convinge majoritatea populaţiei şi în special pe cei indecişi şi pe cei dezamăgiţi să aleagă vectorul de dezvoltare european, şi nu revenirea la URSS, după care o bună parte din populaţia Republicii Moldova mai este nostalgică.

×
Subiecte în articol: republica moldova vize eliminare vize