x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mortul viu - Ben Laden, reincarcat

Mortul viu - Ben Laden, reincarcat

de Anca Aldea    |    21 Ian 2006   •   00:00
Mortul viu - Ben Laden, reincarcat

Mesajul audio pe care Ossama ben Laden l-a transmis joi Statelor Unite si aliatilor lor din Irak si Afganistan este autentic. Vocea apartine liderului al-qaedan, iar inregistrarea a fost facuta in decembrie trecut.

In urma cu doua zile, liderul retelei Al-Qaeda a transmis lumii intregi si, in special, Statelor Unite un mesaj conciliator. La mai bine de un an de absenta publica, Ben Laden si-a marturisit intr-o inregistrare audio transmisa de televiziunea qatariota Al-Jazeera intentia de a incheia cu Washingtonul un armistitiu conditionat in schimbul reconstructiei Irakului si a Afganistanului, unde SUA si aliatii lor au deschis doua fronturi ale campaniei mondiale antiteroriste.

Al-Jazeera a anuntat ca inregistrarea audio nu a fost verificata in momentul transmiterii pe post, dar ca ea a fost efectuata in cursul lunii decembrie 2005. Ulterior, Agentia Centrala de Informatii (CIA) a confirmat ca vocea aflata pe caseta este a lui Ben Laden, iar inregistrarea a fost facuta la finele anului 2005. Ceea ce inseamna ca mult vanatul inamic numarul 1 al Statelor Unite este in viata, in ciuda zvonurilor prezentate recent intr-o parte a presei arabe care cita un expert in terorism din Canberra, conform carora Ben Laden ar fi murit in aprilie 2005 sau ar fi incapabil sa mai conduca reteaua.

REFUZ. Mesajul impaciuitor al liderului al-qaedan este privit cu scepticism la Washington. Casa Alba a reactionat imediat, precizand ca nu se va aseza niciodata la masa tratativelor cu Ben Laden, iar vicepresedintele SUA, Dick Cheney, a declarat pentru canalul american de stiri Fox News ca al-qaedanul incearca sa se joace cu SUA, amenintarile sale nefiind deloc credibile. "Inamicul care a lovit America la 11 septembrie 2001 este slabit si divizat, dar reprezinta in continuare un pericol de moarte", sustine Cheney, afirmand ca nimeni nu poate garanta o noua lovitura din partea Al-Qaeda.

Pentru a demonstra ca Administratia Bush minimalizeaza mesajul transmis de liderul Al-Qaeda, Departamentul pentru Securitate Interna a anuntat ca nu are de gand sa schimbe nivelul de alerta din SUA, desi Ben Laden a avertizat ca in prezent exista operatiuni in curs de pregatire. El nu a facut referire la o tara anume, dar expertii americani cred ca este vorba de Statele Unite.

FARA CLISEE. Total diferit fata de celelalte dati, cand liderul Al-Qaeda ii ameninta public pe poporul american si pe aliatii acestuia, de data asta, Ben Laden pare intelegator. "Daca vreti ca pacea, stabilitatea si reconcilierea sa fie reale, va oferim un raspuns", a spus el, precizand ca mesajul lui vine in asteptarea majoritatii americanilor, care si-au exprimat sustinerea, tot mai des in ultimul timp, fata de retragerea trupelor din Irak si Afganistan. "Suntem o natiune careia Allah i-a interzis sa minta si sa-i injunghie pe altii pe la spate", mai spune Ben Laden, dupa ce le ofera americanilor un armistitiu conditionat pe termen lung.

"FRANCHETE"
"Suntem o natiune careia Allah i-a interzis sa minta si sa-i injunghie pe ceilalti pe la spate"
Ossama ben Laden, liderul retelei Al-Qaeda

AMENINTA
"Stim ca majoritatea oamenilor vrea ca razboiul sa ia sfarsit, iar sondajele arata ca americanii nu vor sa lupte cu musulmanii. Bush a incercat sa ignore sondajele. Noi suntem tot mai puternici, iar voi tot mai slabi. (...) Totul este acum in avantajul nostru, iar numarul mortilor vostri este tot mai mare. Realitatea arata ca razboiul impotriva SUA si a aliatilor lor nu se da numai in Irak, (tara) care a devenit centru gravitational si punct de recrutare pentru mujahedini (luptatori - n.r.). Mujahedini pe care i-ati vazut capabili, cu bunavointa lui Dumnezeu, de exploziile din marile capitale europene."

×
Subiecte în articol: externe laden ben laden