x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Moscova insistă şi trimite convoi umanitar în Ucraina. Mesajul transmis de Barack Obama şi Angela Merkel (VIDEO)

Moscova insistă şi trimite convoi umanitar în Ucraina. Mesajul transmis de Barack Obama şi Angela Merkel (VIDEO)

12 Aug 2014   •   11:23
Moscova insistă şi trimite convoi umanitar în Ucraina. Mesajul transmis de Barack Obama şi Angela Merkel (VIDEO)

Un convoi umanitar rus compus din 280 de camioane se afla marţi în drum spre frontiera ucraineană, la o zi după anunţul Kremlinului asupra iminenţei unui astfel de ajutor pentru populaţia din estul Ucrainei, anunţă agenţiile ruse de presă, citate de Agerpres.

"Convoiul va aduce populaţiei din estul Ucrainei aproximativ 2.000 tone de materiale umanitare, colectate de locuitori ai Moscovei şi din împrejurimi", a declarat un responsabil al administraţiei regiunii Moscova, citat de Ria Novosti.

Vladimir Putin a declarat luni că ţara se "pregăteşte să trimită în Ucraina un convoi umanitar în cooperare cu Crucea Roşie".

Convoiul a plecat foarte devreme marţi dimineaţă dintr-o mare suburbie din sud-vestul Moscovei, după ce a fost binecuvântat de către un preot ortodox, conform imaginilor televiziunii ruse, şi se îndreaptă spre graniţa dintre Rusia şi Ucraina, potrivit agenţiilor de presă ruse RIA Novosti şi ITAR-TASS.

Între timp, Rusia şi-a dublat efectivele comasate la graniţa cu Ucraina, după cum a anunţat purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare, Andrei Lâsenko, citat de Interfax-Ukraina şi preluat de Agerpres. Potrivit oficialului, la frontiera ucraineană au fost desfăşuraţi 45.000 de militari ruşi, 160 de tancuri, 1.360 de vehicule blindate, 390 sisteme de artilerie, 150 de lansatoare de rachete (multiple) Grad, 192 de avioane de luptă şi 137 de elicoptere de atac.



Duminică, Moscova a anunţat că numărul refugiaţilor din estul Ucrainei a depăşit 300.000 de oameni, iar în zonă se prefigurează o catastrofă umanitară. Rusia a subliniat că este gata să trimită, sub egida Crucii Roşii, o misiune proprie.  Preşedintele Barack Obama şi cancelarul Angela Merkel au anunţat că orice intervenţie unilaterală rusă în Ucraina, chiar şi din raţiuni umanitare, va fi considerată o invazie şi vor exista consecinţe serioase.

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord şi-a exprimat săptămâna trecută îngrijorarea în legătură cu posibilitatea unei intervenţii a trupelor ruse în Ucraina, sub pretextul unei misiuni de menţinere a păcii şi umanitare. Situaţia a fost calificată drept alarmantă.

La sfârşitul săptămânii trecute, Kievul afirmase că a reuşit să dejoace, prin intermediul unor demersuri diplomatice la nivel internaţional, o provocare a Moscovei, care ar fi încercat să trimită un convoi militar, sub pretextul unei acţiuni umanitare pe teritoriul Ucrainei. Kremlinul a dezminţit ulterior această acuzaţie, iar Occidentul a avertizat Moscova cu noi sancţiuni în cazul unor astfel de evoluţii.

×