x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia, gata sa discute cu SUA despre noile ei arme strategice

Rusia, gata sa discute cu SUA despre noile ei arme strategice

14 Aug 2018   •   15:57
Rusia, gata sa discute cu SUA despre noile ei arme strategice

Diplomatia rusa a anuntat, prin vocea viceministrului de externe Serghei Riabkov, că Moscova este pregătită să discute cu SUA despre cele mai noi arme strategice ale sale, chiar dacă acestea nu fac parte din Tratatul privind forţele nucleare cu rază medie de acţiune (INF), a anunţat agenţia RIA Novosti. 

 

Tratatul privind controlul armelor, cunoscut sub denumirea de Intermediate-Range Nuclear Forces Treaty, a fost semnat la sfârşitul anilor '80 de Uniunea Sovietică şi SUA. Dupa summitul de luna trecuta dintre preşedintii celor doua state, Vladimir Putin şi Donald Trump, intalnire desfasurata la Helsinki, Rusia a prezentat o serie de "super-arme" - o nouă generaţie de rachete nucleare şi convenţionale. 

Riabkov a afirmat de asemenea că Statele Unite au încălcat un acord bilateral privind armamentul - Tratatul de reducere a armelor strategice - prin modernizarea armelor sale. La rândul lor, SUA şi-au exprimat profunda îngrijorare marţi despre preocupările Rusiei în domeniul armelor, între care un sistem laser mobil pentru a distruge sateliţi în spaţiu, precum şi despre plasarea pe orbită a unui nou "inspector al aparatelor spaţiale". 

Yleem D.S. Poblete, adjunct al secretarului de stat al SUA pentru Controlul, verificarea şi respectarea regimului armelor, s-a adresat Conferinţei ONU privind dezarmarea de la Geneva care a discutat cu privire la un nou tratat pentru a preveni o cursă a înarmării în spaţiul cosmic. 

"Pentru Statele Unite, aceasta este încă o dovadă că acţiunile Rusiei nu corespund cuvintelor acesteia", a declarat ea la forum. Continuarea de către Rusia a dezvoltării unor capacităţi de luptă în spaţiu "este deranjantă având în vedere modelul recent de comportament malign rus ", a adăugat ea. AGERPRES

×