x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Focuri de armă într-un mall de la periferia Moscovei. Zeci de persoane au murit și sute au fost rănite

Focuri de armă într-un mall de la periferia Moscovei. Zeci de persoane au murit și sute au fost rănite

de Alice Petrescu    |    22 Mar 2024   •   20:43
Focuri de armă într-un mall de la periferia Moscovei. Zeci de persoane au murit și sute au fost rănite

Un atac armat comis de persoane neidentificate a avut loc vineri seară într-o sală de concerte din oraşul Krasnogorsk, situat la periferia Moscovei, în timp ce avea loc un concert al trupei ruseşti de rock "Picnik", ai căror membri au fost evacuaţi, transmit TASS şi EFE, care citează surse din cadrul poliţiei.

UPDATE Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei. Alte peste 100 de persoane au fost rănite.

Agenția rusă de știri de stat RIA a citat un purtător de cuvânt al Comitetului de Investigație care a declarat că este prea devreme pentru a se pronunța cu privire la soarta atacatorilor, informează Sky News.

Între timp, președintele Putin le-a urat însănătoșire grabnică celor răniți, a relatat agenția de știri de stat TASS.

Statele Unite dispun de informații care confirmă revendicarea atacului de către Statul Islamic, a declarat un oficial american. Vorbind sub rezerva anonimatului, oficialul a declarat că SUA au avertizat Rusia în ultimele săptămâni cu privire la posibilitatea unui atac.

"I-am avertizat pe ruși în mod corespunzător", a declarat oficialul pentru Reuters.

Între timp, un purtător de cuvânt al Consiliului Național de Securitate a declarat pentru NBC News că SUA au împărtășit cu guvernul rus informații despre un potențial atac terorist la Moscova la începutul acestei luni.

Ambasada SUA din Rusia i-a avertizat pe cetățenii americani să evite mulțimile pe 7 martie și a declarat că monitorizează rapoartele potrivit cărora extremiștii ar putea ataca adunările mari din Moscova.

"La începutul acestei luni, guvernul SUA a avut informații despre un atac terorist planificat la Moscova - care ar putea viza adunări mari, inclusiv concerte - ceea ce a determinat Departamentul de Stat să emită un avertisment public pentru americanii din Rusia", a declarat purtătorul de cuvânt al NSC, Adrienne Watson.

UPDATE Un atac armat a avut loc astăzi într-o sală de concerte din Moscova. Potrivit ultimelor informații sunt cel puțin 40 de morți şi peste 100 de persoane rănite. Tavanul în flăcări a căzut peste persoanele aflate în interior. Sute de oameni sunt blocați.

 În Moscova a fost activat planul "Sirenă". Se strâng efective de Poliție pentru întăriri. Potrivit unui martor ocular ar fi fost cel puțin 20 de atacatori.

Ministerul de Externe al Rusiei a numit ceea ce s-a întâmplat în mall-ul Crocus un atac terorist sângeros. O nouă explozie a avut loc în interiorul clădirii, potrivit unui reporter, scrie Antena3CNN

UPDATE. Vladimir Putin a fost informat din primele minute ale asaltului terorist din mall. Autoritățile suspectează o colaborare între teroriști și angajații de la paza mall-ului.

"Întreaga comunitate internaţională trebuie să condamne această crimă odioasă!", a adăugat pe Telegram purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zakharova, pe Telegram. Serviciile de securitate ruse (FSB) au indicat până acum "un atac" care s-a soldat cu morţi şi răniţi.

 

 

Update Potrivit unor surse, unul dintre suspecți a fost capturat, iar alții sunt căutați activ de serviciile de securitate ruse.

 



Potrivit datelor preliminare culese de agenţiile de presă locale care citează martori de la faţa locului, atacul ar fi fost efectuat cu arme automate şi s-a soldat cu răniţi şi morţi, în centrul comercial Crocus City Hall, unde a urmat o explozie şi a izbucnit un incendiu. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a anunţat că mai multe persoane au murit în atac.

 

 

 

Evenimente anulate, măsuri sporite de securitate

Moscova anulează toate evenimentele publice majore din acest weekend. Cel puțin 40 de persoane au fost ucise și peste 100 rănite în atacul armat, relatează agenția de presă TASS.

Toate marile evenimente sportive, culturale și alte evenimente publice de amploare vor fi anulate la Moscova în acest weekend, în urma incidentului armat, a anunțat primarul capitalei, Serghei Sobyanin, conform Sky News.

Împușcăturile au avut loc vineri seară la sala de concerte Crocus City Hall din apropierea Moscovei.

S-au auzit explozii, iar clădirea este acum cuprinsă de flăcări.

Cel puțin 40 de persoane au fost ucise și peste 100 rănite, relatează agenția de presă TASS.

 

Reacții SUA

Casa Albă a transmis condoleanțe victimelor împușcăturilor "teribile" de la o sală de concerte din capitala rusă Moscova, precizând că încearcă să obțină mai multe informații.

"Gândurile noastre sunt alături de victimele acestui teribil atac armat", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, John Kirby, potrivit AFP.

"Imaginile sunt pur și simplu oribile și sunt greu de privit".

Sunt cel puțin 40 de morți și 100 de răniți, potrivit canalului Telegram Baza citat de Novaja Gazeta, în schimbul de focuri de armă de la sala de concerte din Krasnogorsk, în apropiere de Moscova.

Potrivit CNN, trei bărbați înarmați au deschis focul în sala de concerte.

Aproximativ 100 de persoane au fost evacuate din clădire de către pompieri, potrivit TASS. Salvatorii lucrează în continuare pentru a scoate oamenii.

Peste 50 de echipe de ambulanță au fost trimise la Krasnogorsk pentru a oferi îngrijiri medicale tuturor celor care au nevoie, a declarat Ministerul Sănătății din Regiunea Moscova pentru RIA Novosti.

Ucraina neagă orice implicare în atac

Serviciul de informații militare al Ucrainei (GUR) neagă orice implicare în atac, într-o reacție de vineri seara.

„Aceasta este o provocare deliberată a serviciilor speciale ale lui Putin, despre care comunitatea internațională a avertizat deja”, a transmis GUR.

 

Știre inițială: Un important schimb de focuri de armă, urmat de un incendiu, a avut loc vineri, într-o sală de concerte de la periferia Moscovei, în Rusia, potrivit agențiilor de presă ruse citate de AFP.

Pe rețelele de socializare circulă videoclipuri care arată mulțimea în panică.

Evenimentele, a căror natură exactă rămâne de clarificat, au avut loc la Crocus City Hall, o sală de concerte din nord-vestul capitalei ruse.

"Agresori necunoscuți au deschis focul la Crocus City Hall. Oamenii sunt evacuați", au declarat serviciile de urgență pentru agenția de stat TASS.

Agenția Ria Novosti a raportat "răniți" după "focurile de armă”.

Potrivit agențiilor ruse, cel puțin trei persoane au deschis focul. De asemenea, s-a auzit o explozie și au fost văzute coloane mari de fum.

Potrivit ziarului La Repubblica, care citează presa rusă, cel puțin 12 persoane au fost ucise și 35 rănite.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

×
Subiecte în articol: Moscova focuri mall