Potrivit United States Department of Health and Human Services (HHS), pacientul se întorsese recent din El Salvador, iar diagnosticul a fost confirmat pe 4 august.
Infestarea cu NWS este provocată de larvele muștei parazite, care, odată intrate în organism printr-o rană deschisă, „sapă” în țesuturile vii și pot provoca leziuni grave sau chiar fatale. Boala afectează în principal animalele, în special vitele, însă și oamenii sunt vulnerabili – mai ales cei care călătoresc în zone rurale din America Centrală și Caraibe, unde parazitul este prezent.
Pagube economice de 100 de miliarde de dolari
„Când larvele muștei NWS pătrund în carnea unui animal viu, ele provoacă daune grave, adesea letale”, a avertizat Departamentul american al Agriculturii (USDA). „NWS poate infesta vite, animale de companie, fauna sălbatică, ocazional păsări și, în cazuri rare, oameni.”
Deși autoritățile federale subliniază că riscul pentru sănătatea publică în SUA este „foarte scăzut”, apariția acestui caz marchează un moment alarmant. Parazitul a fost semnalat în ultimii ani în toate statele Americii Centrale, precum și în Mexic și acum, oficial, pe teritoriul SUA.
Centers for Disease Control and Prevention (CDC), în colaborare cu autoritățile sanitare din statul Maryland, a investigat cazul. Între timp, USDA, împreună cu alte agenții agricole și cu Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, coordonează un plan de răspuns pentru a limita extinderea.
Dincolo de pericolele medicale, impactul economic ar putea fi uriaș. USDA avertiza recent că un focar de screwworm în rândul animalelor de fermă ar putea amenința peste 100 de miliarde de dolari în activități economice legate de creșterea bovinelor și a altor specii de animale domestice.


