Muzeul Kunsthal din Olanda va aştepta finalizarea cercetărilor în cazul resturilor arse ale tablourilor furate în octombrie 2012, aparţinând între altele lui Picasso, Monet şi Gauguin, înainte de a confirma că ele provin de la aceste opere, a declarat vineri pentru EFE un purtător de cuvânt al centrului olandez.
"Încă nu putem să confirmăm că vreuna din operele furate în urmă cu un an a fost distrusă. Investigaţia este în curs", au declarat sursele, care au refuzat să se pronunţe asupra anchetei.
Muzeul Kunsthal din Rotterdam a dat asigurări că va "transmite un comunicat" odată terminată investigaţia.
Şapte opere, valorând între 50 şi 100 de milioane de euro şi aparţinând unor pictori precum Henri Matisse, Gauguin, Monet şi pânza intitulată "Cap de Arlechin" al lui Pablo Ruiz Picasso, au fost furate în dimineaţa zilei de 16 octombrie 2012 din muzeul Kunsthal.
În luna ianuarie, poliţia română a reţinut trei persoane suspectate că au participat la furt.
Poliţia din România se teme că cel puţin unul din tablourile furate a fost ars, având în vedere probele găsite în casa mamei unuia dintre cei reţinuţi.
La Bucureşti, autorităţile au informat în această săptămână că tablourile furate din muzeul Kunsthal au fost probabil arse de mama unuia dintre deţinuţi.
Operele furate aparţin Fundaţiei Triton, proprietatea cuplului olandez Willem şi Marijke Cordia, şi ele au fost prezentate publicului pentru prima dată în cadrul unei expoziţii cu 150 de lucrări, organizată cu prilejul celei de-a 20-a aniversări a muzeului.
Directorul muzeului a declarat atunci că colecţia a fost "foarte bine documentată", estimând că ar fi puţin probabil ca lucrările să fie vândute.