x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Nabucco reprezintă o prioritate pe termen lung pentru Bulgaria - oficial

Nabucco reprezintă o prioritate pe termen lung pentru Bulgaria - oficial

13 Iun 2010   •   00:00

Proiectul european de gaze naturale Nabucco reprezintă o prioritate pe termen lung pentru Bulgaria, în timp ce gazoductul rusesc South Stream ridică, încă, multe probleme, unele de natură politică, a declarat ministrul adjunct al Afacerilor Externe, Marin Raicov, citat de Novinite.

"Bulgaria va colabora cu partenerii europeni astfel încât, până la sfârşitul anului, putem finaliza toate procedurile necesare construirii Nabucco", a afirmat Raicov.

Oficialul nu a menţionat care sunt problemele South Stream, însă a precizat că o parte din acestea sunt de natură politică, legate de schimbarea conducerii Ucrainei şi acordurile încheiate între Kiev şi Moscova.

El a adăugat că guvernul vede în realizarea unui coridor sudic pentru transportul de gaze naturale o soluţie pentru diversificarea şi integrarea pieţelor europene. Totodată, Raicov sugerează că instituţiile europene ar trebui să adopte o nouă abordare faţă de South Stream.

"Aprofundarea legăturilor dintre politica energetică a Bulgariei şi cea europeană este laitmotivul actualului guvern şi o prioritate pe agenda lui. Lucrăm la restructurarea sectorului energetic pentru a obţine independenţă din punct de vedere energetic şi eficienţă", a adăugat ministrul adjunct al Afacerilor Externe.

Premierul bulgar, Boiko Borisov, a declarat recent că Bulgaria va îngheţa proiectul de dezvoltare a celei de-a doua centrale nucleare, Belene, şi renunţă la construirea oleoductului Burgas-Alexandroupolis din cauza lipsei de garanţii că aceste proiecte vor fi profitabile. Ambele lucrări ar fi fost finanţate de Rusia.

Proiectul Nabucco, evaluat la 7,9 miliarde de euro, prevede construirea unui gazoduct cu o capacitate anuală de 31 de miliarde de metri cubi. Obiectivul gazoductului este facilitarea importului direct de gaze naturale din regiunea Caspică şi Asia Centrală, pe ruta Turcia - Bulgaria - România - Ungaria - Austria. România participă la proiect prin intermediul Transgaz, alături de grupul austriac OMV, acţionarul majoritar al Petrom, de MOL Ungaria, Bulgargaz Bulgaria, BOTAS Turcia şi RWE Germania. Primele livrări ar urma să fie efectuate în 2014.

South Stream, cu o lungime de circa 900 de kilometri, va trece pe sub Marea Neagră, din Novorosisk până la Varna, în Bulgaria. Gazoductul va avea o capacitate de 31 de miliarde de metri cubi pe an, cu posibilitatea extinderii la 63 de miliarde de metru cubi pe an, şi este considerat rivalul proiectului Nabucco, în care este implicată şi România. Primele livrări sunt estimate pentru sfârşitul anului 2015.

×
Subiecte în articol: redactie