NASA a dat undă verde, miercuri seară, dezvoltării proiectului Ares, sistemul de lansare care va succeda navetei începînd din 2015 şi care urmează să îi transporte pe americani pe Lună pînă în 2020, informează AFP.
NASA a dat undă verde, miercuri seară, dezvoltării proiectului Ares, sistemul de lansare care va succeda navetei începînd din 2015 şi care urmează să îi transporte pe americani pe Lună pînă în 2020, informează AFP.
PROIECT. Această decizie a fost anunţată la finalul unei anchete detaliate privind conceperea rachetei, la finalul căruia responsabilii agenţiei spaţiale americane s-au declarat încrezători că Ares va îndeplini toate condiţiile tehnice şi de securitate cerute, respectînd şi bugetul prevăzut. "Aceasta este o etapă cheie în dezvoltarea Ares 1", a declarat Rick Gilbrech, director al NASA însărcinat cu sistemele de explorare spaţială. "Succesul acestui test arată că elaborarea tehnică şi realizarea Ares 1 sunt stabilite pe baze solide care ne apropie de construcţia următorului mod de transport spaţial al Americii", a adăugat el. Cele trei navete ale flotei vor fi scoase din serviciu de la 1 octombrie 2010, după ce încheie construcţia Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) şi după circa 30 de ani de zboruri. Începînd din 2015, rachetele Ares 1 vor lansa capsule de explorare Orion capabile să transporte un echipaj de patru pînă la şase astronauţi şi mici încărcături către ISS. Ares 1 va fi utilizat pentru misiuni tur-retur către Lună şi alte destinaţii, în următoarele decenii. Examenul preliminar al conceptului Ares 1 a fost coordonat de Marshall Space Flight Center al NASA din Huntsville. El a permis determinarea faptului că proiectul reţinut pentru realizarea rachetei permite respectarea exigenţelor NASA prevăzînd un sistem de lansare total integrat.