x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Noapte de bombardamente, în Fâşia Gaza. Israelul lansează pliante pentru civilii palestinieni, informând unde va lovi

Noapte de bombardamente, în Fâşia Gaza. Israelul lansează pliante pentru civilii palestinieni, informând unde va lovi

13 Iul 2014   •   12:16
Noapte de bombardamente, în Fâşia Gaza. Israelul lansează pliante pentru civilii palestinieni, informând unde va lovi

Sâmbătă spre duminică a fost o noapte fierbinte în Israel și Gaza: forțele armate ale Tel Avivului au lansat atacuri aeriene și au dat prima lovitură terestră de la începutul acestui nou conflict, în timp ce milițiile palestiniene ar fi tras 90 de rachete din Fâșie spre interiorul teritoriului israelian.

Oficialii din Gaza spun că cel puțin 159 de palestinieni și-au pierdut viața în bombardamente. Între israelieni, 
cinci persoane au fost rănite săptămâna aceasta de rachetele palestiniene, dintre care două grav.

Israelul susține că țintele sale sunt obiectivele militanților Hamas, inclusiv locuințele persoanelor din conducerea operativă a organizației. Totuși, ONU a estimat că 77% dintre victimele bombardamentelor din Gaza au fost civili - scrie BBC. Consiliul de Securitate al ONU a cerut sâmbătă, pentru prima oară, încetarea focului și începerea convorbirilor de pace.

Duminică dimineață, loviturile aeriene ale Israelului au distrus mare parte din clădirile care alcătuiesc cartierul general și posturile de poliţie controlate de militanții islamiști ai Hamas. Totodată, însă, și clădirile din apropierea cartierului general au suferit pagube, sediul fiind așezat într-o zonă foarte populată din sudul Fâșiei Gaza.

"Nu vrem să facem rău civililor din Gaza, dar aceștia trebuie să știe că este extrem de nesigur să rămână în apropierea teroriștilor și infrastructurilor Hamas", a anunțat Israelul. Dealtfel, armata israeliană a aruncat duminică pliante informative peste orașul Best Lahiya, din nordul Fâșiei, prin care avertizează populația palestiniană să se adăpostească, pentru că va bombarda zona mai târziu în cursul zilei.

Conform armatei israeliene, Hamas a lansat până acum mai mult de 800 de rachete, din Fâșia Gaza spre Israel, Tel Avivul răspunzând prin bombardarea a circa 1320 de "locații ale teroriștilor" din Gaza. 

×
Subiecte în articol: fasia gaza Israel bombardamente