x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Noile sancţiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei au intrat în vigoare

Noile sancţiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei au intrat în vigoare

12 Sep 2014   •   10:18
Noile sancţiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei au intrat în vigoare

Noile sancţiuni europene împotriva Moscovei pentru rolul său în destabilizarea situaţiei din Ucrainei - concepute special pentru a limita finanţarea economiei ruse - au intrat în vigoare în această dimineaţă odată cu publicarea lor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Noua serie de sancţiuni prevede îngheţarea activelor şi interdicţie de călătorie în UE pentru alte 24 de personalităţi ruse, între care Igor Lebedev, vicepreşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Vladimir Jirinovski, un politician naţionalist făţiş, precum şi un număr de lideri ai separatiştilor proruşi din estul Ucrainei, între care şi Aleksandr Zaharcenko (liderul autoproclamatei republici populare Doneţk ) şi Aleksandr Karaman, provenind din Transnistria.

Printre persoanele vizate de noile sancţiuni europene figurează şi Serghei Cemezov, descris ca un asociat apropiat al preşedintelui Vladimir Putin din perioada în care acesta conducea rezidenţa KGB în Germania de Est. Cemezov se află la conducerea Rostec, un grup industrial de prim-plan care include şi furnizorul de arme Rosoboronexport şi o firmă care intenţionează să construiască centrale de energie în Crimeea.

Sancţiunile blochează finanţarea datoriei pentru trei companii petroliere ruse - Rosneft, Transneft şi ramurii petrolieră a Gazprom, Gazprom Neft - şi pentru alte trei din domeniul apărării - OPK Oboronprom, United Aircraft Corporation şi Uralvagonzavod. De asemenea, acestea vizează nouă întreprinderi care produc articole cu dublă utilizare civilă şi militară, cu care UE a instituit interdicţie de comerţ, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Pe lista celor 24 de personalităţi ruse şi ucrainene vizate de îngheţarea activelor şi interdicţie de călătorie în UE mai figurează Iuri Vorobiov şi alţi doi vicepreşedinţi ai Dumei - Vladimir Vasiliev şi Ivan Melnikov.

×
Subiecte în articol: sanctiuni rusia sanctiuni