x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Noul președinte al Cehiei este...

Noul președinte al Cehiei este...

de Antena 3    |    26 Ian 2013   •   18:05
Noul președinte al Cehiei este...
Sursa foto: Milos Zeman

Fostul premier de stânga Milos Zeman a câştigat alegerile prezidenţiale din Cehia. Acesta a obţinut 55,16 % din voturi, arată rezultatele anunţate după numărarea a 98 la sută din buletinele de vot, informează AFP.

Adversarul lui Milos Zeman, ministrul de Externe Karel Schwarzenberg (un politician de dreapta în vârstă de 75 de ani), a obţinut 44,84 % din voturi, a informat Comisia electorală.

Prezenţa la urne în al doilea tur de scrutin a fost de 59 %.

Noul preşedinte, primul ales prin sufragiu universal, va depune jurământul pe 8 martie.

×