Agenţia de Securitate Naţională a SUA a implantat, în secret, un software special în aproape 100.000 de computere din întreaga lume, ceea ce permite Statelor Unite să efectueze o supraveghere permanentă a acestor calculatoare şi simplifică calea spre comiterea unor atacuri cibernetice.
Conform The New York Times, care citează documente obţinute de la fostul asistent tehnic al CIA Edward Snowden, aflat în prezent în Rusia, NSA a folosit o tehnologie secretă care îi permite să intre şi să modifice datele din computere, chiar dacă acestea nu sunt conectate la Internet.
Această tehnologie, potrivit publicaţiei, este folosită de NSA cel puţin din 2008 şi se bazează pe un canal sub acoperire de unde radio care pot fi transmise de la plăci de circuite mici şi carduri USB introduse clandestin în calculatoare. în unele cazuri, ele sunt trimise spre o staţie-releu pe care agenţiile de informaţii o pot configura la kilometri depărtare de ţintă.
"Tehnologia pe frecvenţă radio a ajutat la rezolvarea uneia dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă serviciile de informaţii americane de ani de zile, penetrarea unor calculatoare, pe care adversarii, dar şi unii parteneri ai SUA au încercat să le facă invulnerabile la spionaj sau atacuri cibernetice", scrie NY Times.
În cele mai multe cazuri, hardware-ul de frecvenţă radio trebuie să fie introdus fizic de către un spion, un producător sau un utilizator în necunoştinţă de cauză.
NSA consideră eforturile sale în acest domeniu mai mult ca un act de "apărare activă" împotriva atacurilor cibernetice decât un instrument de natură ofensivă.
Dar atunci când atacatorii cibernetici din China au implantat un software similar în sistemele informatice ale companiilor americane sau agenţii guvernamentale din SUA, oficialii de la Washington au protestat, de multe ori la nivel prezidenţial, aminteşte acelaşi ziar.
Pe lângă combaterea atacurilor cibernetice dinspre China, acest program, cu numele de cod Quantum, şi-a demonstrat eficacitatea în ceea ce priveşte penetrarea reţelelor de calculatoare folosite de armata rusă, de poliţia şi cartelurile drogurilor din Mexic, de organizaţii comerciale din Uniunea Europeană, precum şi diverse structuri din Arabia Saudită, India şi Pakistan, ţări aliate SUA în campania contra terorismului.
"Ceea ce este nou aici sunt amploarea şi gradul de sofisticare ale capacităţii agenţiei de informaţii de a intra în computere şi reţele la care nimeni nu a avut vreodată acces înainte", consideră James Andrew Lewis, expert în securitate cibernetica la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale din Washington.