Marisa Fotieo, o profesoară din Michigan, a declarat că a început să o doară în gât la jumătatea călătoriei, aşa că s-a dus la baie pentru a efectua un test rapid Covid, care a confirmat că era infectată, potrivit The Guardian.
„Mi-am luat testul rapid şi m-am adus în baie, iar după două secunde erau două linii [indicând un test pozitiv]", a declarat Fotieo. „Erau 150 de persoane în avion, iar cea mai mare teamă a mea era să nu le dau virusul", a spus ea.
Femeia a postat un scurt videoclip pe TikTok din interiorul încăperii înguste, scriind: „Am fost testată pozitiv pentru Covid în timp ce eram deasupra Oceanului Atlantic". „Cartierul meu de carantină VIP", a adăugat ea.
Videoclipul de pe TikTok al lui Fotieo a fost vizionat de peste 4 milioane de ori de când a fost încărcat pentru prima dată, pe 21 decembrie, urmăritorii fiind curioşi să afle cum a reuşit să se îmbarce în avion.
Fotieo a răspuns în secţiunea de comentarii a platformei, explicând că a primit două teste PCR negative înainte de îmbarcare. „Nu am ajuns la destinaţie", şi-a actualizat ea fanii pe TikTok: „Sunt în carantină în Islanda acum".
Într-o încercare aparentă de a se distra în timpul izolării obligatorii de 10 zile, Fotieo a postat de atunci o serie de videoclipuri din timpul carantinei sale la hotelul din Reykjavik.
Într-un interviu acordat CNN, Fotieo a declarat că a fost complet vaccinată şi cu o doză de rapel şi că era în drum spre destinaţia finală, Elveţia, împreună cu fratele şi tatăl ei, când a fost testată pozitiv în timpul zborului.
„Am optat să rămân în baie pentru că nu am vrut să fiu în preajma altor persoane în timpul zborului", a declarat profesoara.
(sursa: Mediafax)