x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O prostituată româncă din Italia a încercat să-şi omoare copilul introducându-l în maşina de spălat

O prostituată româncă din Italia a încercat să-şi omoare copilul introducându-l în maşina de spălat

11 Oct 2010   •   00:00

O prostituată româncă din Italia a încercat să omoare copilul pe care tocmai îl născuse introducându-l în maşina de spălat, femeia şi soţul ei, care este tot român, fiind arestaţi pentru tentativă de pruncucidere, informează ediţia online a ziarului La Stampa.

Incidentul a avut loc duminică, în localitatea Corte Trincerone, situată la periferia orăşelului Mantova (nordul Italiei).

Potrivit ziarului Gazzetta di Mantova, românca Mihaela C., în vârstă de 32 de ani, care se ocupă cu prostituţia, fusese agresată miercurea trecută de un client care îi furase 200 de euro. Femeia, care era însărcinată în luna a noua, depusese o reclamaţie pentru tâlhărie, dar nu necesitase îngrijiri medicale. Duminică dimineaţă, tânăra româncă a născut o fetiţă, în apartamentul închiriat în care locuieşte împreună cu soţul ei, Viorel C, în vârstă de 41 de ani. Anchetatorii nu exclud posibilitatea ca naşterea să fi fost declanşată de recenta agresiune.

După ce a născut, femeia a avut o hemoragie puternică, iar soţul ei, care probabil este şi proxenetul ei, a fost nevoit să cheme ambulanţa. Echipajul de la ambulanţă şi-a dat seama că avusese loc o naştere, iar carabinierii chemaţi la apartament au descoperit că fetiţa nou-născută se afla în cuva maşinii de spălat, cu oblonul închis ermetic, printre rufe murdare.

Românca a fost transportată la spital, iar atât ea, cât şi soţul ei au fost plasaţi în stare de arest pentru tentativă de pruncucidere. De altfel, Viorel C. a încercat să se sinucidă în celula secţiei de carabinieri, dar a fost salvat.

Bebeluşul salvat din cuva maşinii de spălat este sănătos, se află temporar în grija serviciilor de asistenţă socială, iar justiţia italiană va decide dacă va fi dat sau nu spre adopţie.

×
Subiecte în articol: externe