x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O tragedie cu implicaţii globale. Cât de mare va fi preţul liniştii noastre

O tragedie cu implicaţii globale. Cât de mare va fi preţul liniştii noastre

de Irina Stoica    |    16 Noi 2015   •   15:35
O tragedie cu implicaţii globale. Cât de mare va fi preţul liniştii noastre

„Nu amestecaţi refugiaţii cu teroriştii! Îi invit pe cei care vor să schimbe agenda europeană privind migraţia să nu cadă pradă unor astfel de reacţii de moment”. Este apelul pe care ieri îl făcea preşedintele Comisiei Europene Jean Claude Juncker, pe fondul unor discuţii tot mai intense despre siguranţa Europei. Întrebarea este dacă deschiderea şi libera circulaţie vor fi sacrificate, dacă vor fi preţul impus de asigurarea securităţii.

În data de 5 noiembrie, poliţiştii germani interceptau un transport de armament şi muniţie între Germania şi Austria. Un muntenegrin avea în maşină puşti automate, grenade, explozibili. A fost un noroc că n-a trecut graniţa. Dacă îşi făcea tarseul, arsenalul ar fi ajuns la atacatorii din Paris, au stabilit anchetatorii germani, care abia acum au putut pune totul cap la cap. Odată cu criza migranţilor care pretind ca orice măsuri, tratate şi controlale să fie fie eliminate din calea traseelor lor, mai multe state europene au răspuns construind garduri şi intensificând controalele la frontiere care, altfel, le erau tuturor perfect accesibile.

Viitorul Schengen


În august, ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, "invita" Uniunea Europeană să acorde mai multă atenţie securităţii la graniţele sale interne şi să analizeze oportunitatea unui amendament la Tratatul Schengen prin care controalele să fie permise dacă şi când e necesar. Comisia Europeană a respins politicos propunerea. După atacurile de la Paris, CE va avea nevoie de o reală putere de convingere în faţa ţărilor care preferă siguranţa în detrimentul liberei circulaţii. Franţa deja a reintrodus pe termen nedefiniti controalele la graniţe.

Polonia respinge cota de imigranți

De presiuni va avea partea Comisia Europeană şi din partea celor care au acum noi argumente să se teamă să primească migranţi. Noul guvern al Poloniei a anunţat că nu va mai accepta să-i primească pe cei 4.500 de migranţi care îi reveneau conform cotelor stabilite de UE. Şi guvernul suedez a spus, pentru moment, „Stop”. Presiunea asupra Bruxelles-ului va creşte în următoarea perioadă, iar Europa liberei circulaţii va avea de suferit.

Ridicarea naționaliștilor

Partidele naţionaliste vor avea cel mai mult de câştigat în peiroada următoare. Formaţiunea „Dreptate şi Justiţie” deja a câştigat alegerile generale în Polonia. Frontul Naţional din Franţa e pe cai mari înainte de alegerile locale. „Atacurile de la Paris au fost înderpate împotriva oamenilor obişnuiţi – bărbaţi, femei, copii. În acest fel, mesajul lui Marine Le Pen poate fi ceva de genul:
Posibilă intervenție terestră împotriva ISIS

Tragedia de la Paris va avea implicaţii şi pe fronturile din Orientul Mijlociu. Preşedintele Francois Hollande deja a anunţat că Franţa va acţiona contra ISIS „pe toate terenurile, intern sau extern”, lucru care pare să anunţe intenţia de a interveni şi terestru în Siria, unde bombardează de câteva luni fiefuri ale Statului Islamic. O coaliţie internaţională care să pornească un asalt pe teren în ţara sfâşiată de război pare un scenariu probabil. Iar scopul va ţine mai puţin de răsturnarea regimului al-Assad, ci de înfrângerea jihadiştilor.

Atitudinea faţă de valul de refugiaţi nu se va îmbunătăţi în perioada următoare. Premisele erau, oricum, delicate. Un sondaj realizat în această primăvară arăta că 38% dintre europeni se tem cel mai tare de afluxul de imigranţi, în vreme ce terorismul era principala temere pentru 17% dintre respondenţi.

 

 

×
Subiecte în articol: atentate paris franta