Preşedintele SUA, Barack Obama, a anunţat joi că a autorizat paraşutarea de ajutoare umanitare în Irak şi, dacă va fi necesar, lovituri aeriene punctuale împotriva jihadiştilor pentru a evita un genocid al minorităţilor ameninţate de Statul Islamic, relatează AFP.
În nordul Irakului, zeci de mii de creştini şi de yazidiţi au fost siliţi să se refugieze din faţa avansării extremiştilor sunniţi. Yazidiţii, o comunitate kurdofonă preislamică considerată de jihadişti ca „adoratoare a Diavolului”, au fost respinşi ca într-o capcană, fără apă şi fără hrană, în zona deşertică din jur.
„Putem acţiona, în mod responsabil şi prudent, pentru a evita un eventual act de genocid”, a afirmat Obama într-o alocuţiune solemnă la Casa Albă. Dacă jihadiştii avansează spre Erbil, capitala regiunii autonome a Kurdistanului irakian, vor fi loviţi, a avertizat el.
Primul obiectiv lovit
Două avioane de vânătoare americane F/A 18 au lansat bombe de 250 de kilograme asupra unei piese de artilerie mobilă a Statului Islamic din Irak, a precizat Pentagonul vineri, la scurt timp după ce a dezvăluit loviturile aeriene. Această piesă de artilerie a folosit la bombardarea forţelor kurde din Erbil, în Kurdistanul irakian şi ameninţa personalul american staţionat în oraş, potrivit purtătorului de cuvânt al Pentagonului, amiralul John Kirby.
Pentru a veni în ajutorul minorităţilor ameninţate, SUA vor paraşuta din nou provizii, după ce Pentagonul a anunţat primele paraşutări de hrană şi apă în cursul serii. „Ne confruntăm cu o situaţie în care persoane inocente ar putea fi victime ale unor violenţe teribile. SUA nu-şi pot întoarce privirea de la ele”, a spus Barack Obama.
Nu trimit trupe la sol
Dar după doi ani şi jumătate de la plecarea ultimului soldat american din Irak, preşedintele SUA a reafirmat că nu va trimite trupe la sol în această ţară „pentru că nu există o soluţie militară americană a crizei” pe care o cunoaşte ţara de la începutul ofensivei jihadiste la începutul lunii iunie.
Londra a făcut apel la cetăţenii săi să părăsească trei provincii din Kurdistanul irakian, printre care şi Erbil, de teama înrăutăţirii situaţiei din zonă.
Semn al vastei mobilizări internaţionale, Consiliul de Securitate al ONU s-a declarat „scandalizat” de avansarea jihadiştilor, în cursul unei reuniuni convocate de urgenţă joi seara la New York.
Cele 15 ţări membre ale Consiliului şi-au exprimat sprijinul pentru Guvernul de la Bagdad în lupta sa împotriva organizaţiei Statul Islamic şi au invitat „comunitatea internaţională să susţină Guvernul şi poporul Irakului, făcând tot posibilul pentru a ajuta şi a uşura suferinţele populaţiei”.
Prigoana
Potrivit Patriarhului caldeean Louis Sako, 100.000 de creştini au fost alungaţi fără nimic altceva decât hainele de pe ei după cucerirea Qaraqosh şi a altor oraşe din regiunea Mosul (în nord). Ca şi Barack Obama, monseniorul Sako a afirmat că se teme de un „genocid”.
La Roma, Papa Francisc a lansat un apel urgent comunităţii internaţionale pentru a proteja populaţia alungată din nordul Irakului. Franţa s-a declarat dispusă să-şi aducă sprijinul forţelor angajate în lupta împotriva jihadiştilor în Irak, dar fără să precizeze natura acestui ajutor.
La Qaraqosh, situat între Mosul şi ocupat de Statul Islamic, şi Erbil, capitala regiunii autonome a Kurdistanului, jihadiştii au ocupat poziţii în cursul nopţii după retragerea forţelor kurde.
Acest nou exod depăşeşte cu mult în amploare pe cel al creştinilor alungaţi din Mosul în iulie, când comunitatea creştină din Irak s-a diminuat cu mai mult de jumătate faţă de cea existentă în 2003.
Într-un comunicat, Statul Islamic a salutat „o nouă eliberare în provincia Ninive (a cărei capitală este Mosul), care va servi drept lecţie kurzilor profani”. Prin această avansare a militanţilor Statului Islamic, aceştia au ajuns la numai 40 km de Erbil.
Conduşi de organizaţia Statul Islamic, deja bine implantată în Siria, insurgenţii sunniţi au lansat în iunie o ofensivă fulgerătoare în nordul Irakului, cucerind vaste părţi din teritoriul ţării.