Observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi experţii malaezieni au descoperit mici lovituri, aproape perforaţii, pe fuselajul avionului Boeing 777 doborât joi de o rachetă, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al OSCE, informează AFP.
Unele piese pe care le-am văzut şi fotografiat prezintă lovituri, aproape urme de perforaţii ale fuselajului", a declarat Michael Bociurkiw, purtătorul de cuvânt al misiunii OSCE în Ucraina. De aceste piese au fost foarte interesaţi experţii malaezieni, a notat el, indicând de asemenea că echipa a văzut rămăşiţe umane în continuare la locul accidentului. Zeci de victime sunt încă oficial căutate, în timp ce primele patruzeci au ajuns miercuri în Olanda.
Din cele 298 de persoane aflate la bord, 193 erau cetăţeni olandezi.