x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Omenirea trebuie să investească 48.000 de miliarde de dolari în sectorul energetic până în 2035

Omenirea trebuie să investească 48.000 de miliarde de dolari în sectorul energetic până în 2035

de Agerpres    |    03 Iun 2014   •   16:58
Omenirea trebuie să investească 48.000 de miliarde de dolari în sectorul energetic până în 2035

Peste 48.000 de miliarde de dolari trebuie investiţi până în 2035 pentru a satisface nevoile energetice mondiale pe măsură ce cererea creşte, iar facilităţile de producţie şi procesare actuale trebuie înlocuite, a estimat Agenţia Internaţională pentru Energie (IEA) într-un raport publicat marţi, transmite AFP.

Potrivit IEA, necesarul de investiţii va trebui să crească de la 1.600 miliarde de dolari pe an în prezent la 2.000 de miliarde de dolari pe an până în 2035. De asemenea, cheltuieile anuale pentru eficienţa energetică vor trebui să crească de patru ori pentru a ajunge la 550 de miliarde de dolari.

"Este vorba despre un efort global de investiţii de peste 48.000 de miliarde de dolari, dintre care aproximativ 40.000 de miliarde de dolari numai în aprovizionarea cu energie" a explicat IEA.

Potrivit IEA, peste jumătate din investiţiile totale până în 2035, adică aproximativ 23.000 de miliarde de dolari, vor trebui să fie alocate pentru extracţia, rafinarea şi transportul de combustibili fosili, aproape 10.000 de miliarde de dolari în producţia de energie electrică şi alte 7.000 de miliarde de dolari în transmisie şi distribuţie. De asemenea, investiţiile necesare pentru energiile regenerabile în următorii 20 de ani se vor ridica la un total de 6.000 de miliarde de dolari, la care se vor adăuga 1.000 de miliarde de dolari pentru energie nucleară.

"Factorii de decizie se confruntă cu alegeri dificile în condiţiile în care încearcă să realizeze progrese în domeniile securităţii energetice, competitivităţii şi obiectivelor de mediu", a declarat economistul şef al IEA, Fatih Birol.

"Aceste obiective nu vor fi atinse fără mobilizarea investitorilor şi capitalului privat însă, dacă guvernele schimbă regulile jocului într-o manieră impredictibilă, va fi foarte greu pentru investitori să acţioneze", a adăugat Birol.

În cazul Europei, IEA estimează că regiunea are nevoie de investiţii de peste 2.000 de miliarde de dolari până în 2035 în sectorul producţiei de energie electrică, pentru a înlocui infrastructura învechită precum şi instalarea unor noi termocentrale cu o capacitate cumulată de 100 de gigawaţi. Cu toate acestea, IEA avertizează că preţurile la electricitate sunt în prezent cu 20% mai mici decât nivelul necesar pentru a determina realizarea de investiţii.

×