Opozantul numărul unu faţă de Kremlin, Aleksei Navalnîi, a fost arestat sâmbătă în faţa domiciliului său, cu două săptămâni înainte de manifestaţii împotriva unei reforme a sistemului de pensii, proteste la care el a îndemnat, şi a fost rănit la deget, a anunţat purtătoarea sa de cuvânt.
"Navalnîi a fost arestat de cinci poliţişti ai (trupelor anti-revoltă) OMON, chiar în timp ce părăsea Moscova pentru a-şi vizita familia", a notat purtătoarea de cuvânt Kira Iarmuş pe contul său de Twitter, precizând că lui Navalnîi i-a fost confiscat telefonul mobil.
Această arestare, care a avut loc la mijlocul zilei de sâmbătă, s-a desfăşurat "sub pretextul procedurilor din cadrul dosarului deschis ca urmare a manifestaţiei din 28 ianuarie", la care opoziţia a fost chemată pentru a boicota alegerile prezidenţiale, a precizat Iarmuş, afirmând că "niciun proces nu a avut loc la acea dată".
Potrivit purtătoarei de cuvânt, această arestare a avut loc "în scopul unic de a-i cauza probleme înainte de manifestaţia din 9 septembrie". "Vă puteţi imagina nişte laşi mai mari decât (cei aflaţi) la putere?", a întrebat ea. Aleksei Navalnîi dorea să organizeze manifestaţii în numeroase oraşe din Rusia la 9 septembrie împotriva extrem de impopularului proiect de reformă a sistemului de pensii.
În urma arestării sale, Aleksei Navalnîi a fost spitalizat pentru o scurtă perioadă de timp, înainte de a fi dus din nou la secţie, a declarat Iarmuş. "I-au rupt degetul mic în timpul arestării", a explicat ea. Data procesului a fost fixată provizoriu pentru luni, iar Aleksei Navalnîi ar urma să rămână până atunci în detenţie.
Opozantul nu a putut discuta cu avocatul său, autorităţile ruse invocând motive de securitate particulare pentru secţia de poliţie. "Avocatul lui Navalnîi va înainte o plângere", a dat asigurări purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi.
Opozantul a criticat dur proiectul de reformă ce ar urma să majoreze vârsta de pensionare. Actul normativ, elaborat de guvern, nu pare sa fie sustinut in totalitate de preşedintele Vladimir Putin, potrivit purtatorului de cuvant al acestuia, Dmitri Medvedev, care a dat de inteles ca seful statului ar putea opera unele modificari in text. AGERPRES