x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Opticienii francezi sunt furioşi. Hollande şi-a pus ochelari danezi!

Opticienii francezi sunt furioşi. Hollande şi-a pus ochelari danezi!

16 Iul 2014   •   18:36
Opticienii francezi sunt furioşi. Hollande şi-a pus ochelari danezi!

Preşedintele francez, Francois Hollande, şi-a schimbat recent ochelarii, lucru observat nu numai de presa mondenă, ci şi de fabricanţii de ochelari din Hexagon, nemulţumiţi de faptul că şeful statului a ales, şi de această dată, o marcă străină.

Ochelarii sunt un obiect foarte vizibil şi, din păcate, Francois Hollande “a preferat să nu pună în valoare industria franceză”, a declarat, pentru BFM TV, Ludovic Brochard, reprezentant al firmei de produse optice Roussilhe, cu sediul lângă Nantes, în estul Franţei. El a făcut acest comentariu după ce preşedintele francez a apărut în public cu ochelari de la marca daneză “Lindbergh”, favorită a multor vedete de la Hollywood precum Brad Pitt, Robert de Niro şi Richard Gere.

Ca reacţie, fabricantul menţionat i-a trimis şefului statului o pereche similară de ochelari realizată “100 % în Franţa”, împreună cu o scrisoare, dar şi cu o campanie mediatică. “Domnule preşedinte, sunteţi un important vector de imagine în lume şi alegerea pe care aţi făcut-o în privinţa monturii de ochelari poate acredita ideea că nicio firmă franţuzească nu a putut satisface exigenţele dumneavoastră”, au afirmat semnatarii scrisorii, directorii firmelor Roussilhe, Brochard şi Maxime Rolandeau.
Ei au reaminitit că acest sector de activitate se confruntă cu o puternică concurenţă internaţională, mai ales asiatică, şi că opticienii, care produc anual 100.000 de perechi de ochelari, au intenţia să-şi continue activitatea şi, în felul acesta, să asigure locuri de muncă pentru francezi.

Pentru a-l ajuta să cunoască mai multe lucruri referitoare la acest sector economic, ei l-au invitat pe Francois Hollande la viitorul Salon Mondial de Optică, programat în perioada 26-29 septembrie, la Paris.

Ochelarii prezidenţiali, a căror valoare este estimată la 400-500 de euro, au provocat şi comentarii de altă natură. De exemplu, ziarul Direct Matin s-a întrebat dacă nu cumva Hollande doreşte să aibă o imagine mai asemănătoare cu aceea a fostului preşedinte Jacques Chirac, cu care are o bună relaţie personală. Pe când se afla la Palatul Elysee, între 1995 şi 2007, Chirac purta ochelari cu rame groase şi avea o pieptănătură din care pare să se fi inspirat actualul preşedinte.

În campania prezidenţială din 2012 şi în primii ani ai mandatului său, Hollande a avut ochelari cu o ramă foarte discretă, transparentă. Se spunea că alegerea respectivă ar fi fost influenţată de partenera sa de atunci, jurnalista Valérie Trieweiler. Presa franceză a remarcat că schimbarea stilului de ochelari a survenit la scurt timp după încheierea relaţiei cu jurnalista, în urma dezvăluirilor legate de o posibilă legătură a sa cu actriţa Julie Gayet. (I.D)

×
Subiecte în articol: francois hollande ochelari