Oraşul Lugansk, bastion separatist în estul Ucrainei, devastat de lupte, se află în pragul unei catastrofe umanitare, fiind privat de apă, de electricitate şi de aprovizionarea cu produse alimentare, a avertizat primăria oraşului.
Această capitală regională, situată în apropierea frontierei cu Rusia, a cărei populaţie depăşea 500.000 de locuitori înainte de insurecţie, este afectată în ultimele săptămâni de confruntări cvasipermanente între forţele ucrainene şi rebelii proruşi, comentează AFP.
”Ceea ce se petrece în prezent la Lugansk este un adevărat război în care şi-au pierdut viaţa peste 100 de locuitori paşnici”, şi-a exprimat preocuparea primăria într-un comunicat. „După mai multe luni de lupte, din cauza blocajelor şi a tirurilor neîncetate, oraşul se află în pragul unei catastrofe umanitare”, adaugă instituţia.
Potrivit primăriei, electricitatea, apa curentă, liniile telefonice şi internetul sunt întrerupte. Rezervele de carburanţi sunt epuizate, inclusiv pentru serviciile de intervenţie. În ceea ce priveşte produsele alimentare, cea mai mare parte dintre magazine sunt închise şi livrările de alimente şi de apă potabilă sunt întrerupte. Singurele care funcţionează sunt brutăriile şi măcelăriile. Salariile şi pensiile nu au mai fost vărsate de o lună şi bancomatele sunt goale.
Lugansk, situat în bazinul industrial şi minier Donbas, este unul dintre fiefurile rebeliunii proruse, care a şi proclamat acolo o Republică populară, ca şi în oraşul Doneţk, situat la 150 de km. Lupte violente au avut loc aici de la începerea ofensivei forţelor guvernamentale în urmă cu trei luni, în special pentru controlul asupra aeroportului.
În fiecare zi, autorităţile informează despre starea victimelor civile.
Ucraina speră să încheie în mai puţin de o lună „faza activă” a operaţiunii sale militare împotriva separatiştilor proruşi în estul ţării, a declarat şeful statului major Viktor Mujenko.
”Faza activă va fi finalizată în viitorul apropiat, probabil în mai puţin de o lună”, a declarat Viktor Mujenko, într-un interviu pentru săptămânalul rusesc Novoe Vremea.
Ucraina este angajată de la mijlocul lunii aprilie într-o „operaţiune antiteroristă” împotriva insurecţiei proruse, inspirată şi finanţată, potrivit Kievului, de către Moscova, acuzată că furnizează şi arme rebelilor.
Potrivit ONU, confruntările din estul Ucrainei s-au soldat până acum cu cel puţin 1.000 de morţi.
Armata ucraineană a progresat în ultimele zile şi a preluat controlul asupra mai multor oraşe strategice, ocupate înainte de rebeli, şi continuă să strângă laţul în jurul capitalelor regionale Doneţk şi Lugansk, bastioane ale insurecţiei proruse.
Prăbuşirea la 17 iulie a avionului de linie malaezian cu 298 de persoane bord, probabil doborât de o rachetă lansată dintr-o zonă controlată de rebelii proruşi, a condus la nouă escaladare a crizei şi la înăsprirea sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei. (I.D)