x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Organizația pentru drepturile omului afirmă că deține probe privind crimele de război comise în estul Ucrainei

Organizația pentru drepturile omului afirmă că deține probe privind crimele de război comise în estul Ucrainei

10 Sep 2014   •   12:20
Organizația pentru drepturile omului afirmă că deține probe privind crimele de război comise în estul Ucrainei

Organizația pentru drepturile omului Amnesty International (AI) a anunțat miercuri că deține probe documentate privitoare la crimele de război comise de ambele părți în conflictul dintre forțele guvernamentale ucrainene și rebelii separatiști proruși în estul Ucrainei, transmite Reuters.

''Amnesty International consideră conflictul din Ucraina drept un conflict internațional, iar pe Rusia parte în acest conflict'', a afirmat secretarul general al AI, Salil Shetty, într-o conferință de presă desfășurată la Moscova.

Amnesty International i-a cerut luni Kievului să 'pună capăt execuțiilor și crimelor de război' comise de batalioane de voluntari care acționează alături de forțe armate în estul Ucrainei, cerând noului guvern să promită că va consolida statul de drept. Acest apel se bazează pe concluziile cercetătorilor organizației pentru apărarea drepturilor omului ce raportează un număr crescut de execuții în regiunea Lugansk, un fief al rebelilor proruși, comise de batalionul de voluntari 'Aidar'.

AI i-a mai cerut Ucrainei ca toate batalioanele de voluntari, inclusiv 'Aidar', să fie plasate sub un comandament, iar cei vinovați să fie aduși în fața justiției.


×