x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Pakistan democratic

Pakistan democratic

de Sînziana Stancu    |    24 Mar 2008   •   00:00
Pakistan democratic

REVELAŢIE ● De Ziua Naţională, Pervez Musharraf prezice un nou început
Preşedintele pakistanez, blamat frecvent de comunitatea internaţională pentru metodele cu care încearcă să înlăture opoziţia, a declarat cu ocazia Zilei Naţionale că ţara sa se află pe drumul democraţiei.


REVELAŢIE ● De Ziua Naţională, Pervez Musharraf prezice un nou început
Preşedintele pakistanez, blamat frecvent de comunitatea internaţională pentru metodele cu care încearcă să înlăture opoziţia, a declarat cu ocazia Zilei Naţionale că ţara sa se află pe drumul democraţiei.


"A început o nouă eră a democraţiei reale", declara ieri în faţa naţiunii preşedintele pakistanez Pervez Musharraf cu ocazia Zilei Naţionale. În timp ce rostea aceste cuvinte, prin faţa sa se perindau, în cadrul unei parade militare, camioane de armată cu piese din arsenalul nuclear pakistanez, ca rachetele Shaheen, date cu vopsea de camuflaj, iar avioanele zburau în formaţii sub formă de inimi, fluturând steaguri naţionale în coadă şi lăsând în aer dâre de fum multicolor. "Călătoria către democraţie, pe care am început-o acum opt ani, a ajuns la destinaţie", le-a spus cu mândrie conaţionalilor săi fostul zbir al Armatei pakistaneze, care a preluat puterea în 1999, printr-o lovitură militară.


LUPUL ŞI-A SCHIMBAT PĂRUL. Musharraf a demisionat din fruntea Armatei în noiembrie, la presiunile opoziţiei, păstrându-şi însă prerogativele prezidenţiale, prin care a dizolvat parlamentul şi l-a demis pe premier. La sfârşitul lunii decembrie, pe fondul unor ample demonstraţii de stradă ale opoziţiei conduse de Benazir Bhutto, care îl contesta pe Musharraf, conducătoarea Partidului Poporului Pakistanez a fost asasinată, aparent într-un atentat sinucigaş. Spre Musharraf s-au îndreptat atunci toate bănuielile că s-a aflat la originea atentatului care o elimina pe Bhutto din cursa pentru putere, însă nu s-a dovedit vreo legătură directă a liderului de la Islamabad cu atentatul. Musharraf a mai promis naţiunii că "va colabora fără rezerve" cu viitoarea coaliţie "pentru înfăptuirea reformelor democratice", chiar dacă aceasta va fi formată din opozanţii lui, adică din partidul lui Bhutto, în fruntea căruia a fost aleasă recent tot o femeie, şi cel al fostului prim-ministru (PLM-N), reîntors şi el din exil, Nawaz Sharif. Musharraf va trebui să se descurce şi cu viitorul prim-ministru, care va fi desemnat astăzi şi care este fostul susţinător al lui Bhutto, Yusuf Raza Gillani.


×
Subiecte în articol: externe musharraf