x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Doi palestinieni, împuşcaţi mortal în operaţiuni ale serviciilor de securitate israeliene

Doi palestinieni, împuşcaţi mortal în operaţiuni ale serviciilor de securitate israeliene

de Redacția Jurnalul    |    25 Ian 2023   •   23:40
Doi palestinieni, împuşcaţi mortal în operaţiuni ale serviciilor de securitate israeliene
Sursa foto: Hepta

Serviciile de securitate israeliene au împuşcat mortal doi militanţi palestinieni, în cursul unor confruntări produse miercuri în Cisiordania şi în Ierusalimul de Est, în contextul persistenţei tensiunilor, informează agenţia Reuters.

 

TEL AVIV / RAMALLAH (MEDIAFAX) - S

Un militant în vârstă de 20 de ani al grupului islamist Hamas care a încercat să atace cu un cuţit militari israelieni a fost împuşcat mortal într-un incident produs în apropierea coloniei evreieşti Kedumim din Cisiordania. Hamas a confirmat că este vorba despre un membru al grupului fundamentalist.

Un alt palestinian, în vârstă de 17 ani, a murit după ce a fost împuşcat de agenţi ai serviciilor de securitate israeliene în cursul unor confruntări produse miercuri în tabăra de refugiaţi Shuafat, la periferia Ierusalimului de Est.

Confruntările au izbucnit din cauza unei operaţiuni a armatei israeliene pentru demolarea casei unui palestinian acuzat de omorârea unui militar israelian în octombrie 2022.

"În cursul demolării, terorişti cu cagule pe feţe au atacat forţele de poliţie cu dispozitive explozive artizanale şi sticle incendiare", a comunicat Poliţia israeliană.

Tensiunile s-au amplificat în Cisiordania şi în Ierusalimul de Est în ultimul an, iar armata israeliană a lansat o serie de operaţiuni de securitate după numeroase atacuri antiisraeliene. De la începutul acestui an, cel puţin 20 palestinieni au fost ucişi în operaţiuni ale serviciilor de securitate israeliene.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Israel palestina