x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Palestinienii au Guvern de uniune naţională

Palestinienii au Guvern de uniune naţională

02 Iun 2014   •   17:09

Noul Guvern palestinian de uniune naţională a depus luni jurământul în faţa preşedintelui Mahmoud Abbas, care a decretat ''încetarea divizării'' între palestinieni, relatează AFP.

Acest Cabinet al ''consensului'', condus de premierul în exerciţiu Rami Hamdallah, este susţinut de mişcarea palestiniană radicală Hamas, dar este constituit din personalităţi independente şi din tehnocraţi.
Format din 17 miniştri, inclusiv cinci din Fâşia Gaza, acesta este un Executiv de tranziţie, care are ca misiune prioritară pregătirea de alegeri până la sfârşitul acestui an.

''Astăzi, odată cu formarea unui Guvern de uniune naţională, anunţăm încetarea divizării palestiniene, care a dăunat mult cauzei noastre naţionale'', a declarat Abbas la Mouqataa, sediul Preşedinţiei palestiniene din Ramallah (Cisiordania), după depunerea jurământului de către miniştri.

Din Gaza, Hamas a salutat Guvernul de uniune a ''tuturor palestinienilor''.
Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP), dominată de mişcarea naţionalistă Fatah (a preşedintelui Abbas), şi Hamas au semnat pe 23 aprilie un nou acord de reconciliere pentru a pune capăt divizării politice din 2007 între Cisiordania, unde Autoritatea palestiniană administrează zonele autonome, şi Fâşia Gaza, aflată sub controlul mişcării Hamas şi sub o blocadă israeliană.



×
Subiecte în articol: palestina