x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Până unde poate merge UE cu intervenția pe piața energiei

Până unde poate merge UE cu intervenția pe piața energiei

01 Sep 2022   •   11:20
Până unde poate merge UE cu intervenția pe piața energiei

Unii se vor fi mirat când au văzut declarația din 29 august a ministrului german al economiei, Robert Habeck, care a spus că prețul gazelor va scădea imediat ce Germania reușește să-și umple depozitele de gaze.

Habeck a admis că escaladarea prețurilor în ultimele luni are la origine atât speculațiile companiilor care fac legea pe piața energiei, cât și cererea mare din partea țării lui și a altor clienți de pe continent care dau zor să-și umple depozitele în pregătirea iernii.

Ulterior, presa a scos la iveală că de fapt chiar Germania a fost unul din motoarele actualei crize a prețurilor, întrucât peste vară și-a trimis emisarii să cumpere gaze la orice preț, oricât de mare, punând la bătaie miliarde de euro ca să-și umple depozitele, în timp ce traderii n-au făcut decât să profite de ofertă și să împingă prețurile cât mai sus posibil. Previziunea lui Habeck cum că prețurile vor scădea după ce Germania se întoarce înapoi din campania de cumpărături nu e însă adevărată: războiul din Ucraina nu se apropie nicidecum de sfârșit, Rusia tocmai a anunțat noi reduceri ale livrărilor spre Europa, gazele rusești ajung totuși în Europa prin intermediari care le cumpără din Rusia și le revând aici mai scump, iar campania de cumpărături de acum și toate cifrele liniștitoare despre nivelul de umplere a depozitelor nu ajută cu nimic atâta vreme cât problema aprovizionării și a finanțării ei la prețuri astronomice se va relua peste câteva luni.

La ora actuală, depozitele de gaze ale Germaniei sunt pline în proporție de 83% și vor ajunge la 85% la începutul lunii septembrie, iar obiectivul fixat de Berlin este ca nivelul de umplere a depozitelor să fie de 85% la 1 octombrie și 95% la 1 noiembrie. Pentru comparație, purtătorul de cuvânt al guvernului, Dan Cărbunaru, a promis după ședința de guvern din 31 august că „sunt peste 72% atinși din perspectiva stocurilor deja acumulate și că există un proces dinamic care va permite României nu doar să atingă cei 80% fixați pentru toamna acestui an, ci chiar să și depășească această țintă”.

După datele Gas Infrastructure Europe, stocurile de gaze a Europei sunt acum de circa 80% din capacitate. Depozitele sunt acum pline 100% în Portugalia, 99,54% în Polonia, 91,54% în Franța și 90,8% în Suedia, tot restul țărilor având încărcare sub 90%, inclusiv România, cu 72,69%. În ce privește consumul anual, acesta nu depășește 300 TWh decât în Germania, Italia, Franța, Țările de Jos și Spania, în timp ce majoritatea țărilor au sub 200 TWh, inclusiv România, cu 122 TWh. Raportul dintre nivelul de încărcare a depozitelor și consumul anual este cel mai bun în Suedia (0,76%), Belgia (3,94%) și Portugalia (5,59%), în România este relativ acceptabil (19,4%, aproape ca în Germania cu 20,57%), iar cel mai rău stau Austria (64,37%), Slovacia (49,98%), Cehia (39,07%) și Ungaria (36,55%). Pe ansamblul UE, raportul dintre nivelul de încărcare a depozitelor și consumul anual este de 21,45%.

Economiștii de la institutul european Bruegel, printre primii care au abordat deschis tema reducerii voluntare a consumului de energie în Europa înainte de începerea războiului din Ucraina, cred însă că mai importantă decât nivelul de umplere a depozitelor este capacitatea țărilor europene de a reduce suficient de tare consumul în așa fel încât să treacă de sezonul rece cu depozitele de gaze pe care le au și de a rămâne cu ceva în plus. În prezent, din cauza reducerii livrărilor din Rusia, chiar și dacă depozitele ar fi pline 100%, ele ar putea susține consumul țărilor europene doar timp de cel mult trei luni. Mai mult, și dacă n-ar fi întrerupte complet livrările din Rusia și dacă nici n-ar fi o iarnă grea, depozitele ar fi golite complet până în martie dacă nu s-ar lua nicio măsură de reducere a consumului. Într-un scenariu în care nici n-ar mai fi importuri de gaz rusesc și nici nu s-ar lua măsuri agresive de reducere a consumului, atunci chiar ar fi nevoie de raționalizări ale energiei.

Iar mai departe, dacă Rusia taie livrările, iar Europa nu economisește gaze în iarna de acum, atunci la anul depozitele s-ar goli deja din noiembrie, estimează Oxford Institute of Energy Studies, pentru că dacă anul acesta importurile de GPL au permis țărilor să-și umple relativ repede depozitele, în 2023 pur și simplu nu va mai fi suficient GPL pe piață în așa fel încât Europa să se poată aproviziona ca acum înainte de venirea iernii. În asemenea condiții, văzând că în afară de îndemnuri la reducerea consumului și „solidaritate” cu țările bogate prin strângerea curelei, UE nu le ajută cu nimic, unele țări din Est au rupt rândurile și au reînceput să caute pe cont propriu gaze din Rusia. Așa a făcut Bulgaria, care a început la 30 august negocierile cu Gazprom, și așa a făcut Ungaria, care a semnat la 31 august un nou contract cu Gazprom pentru încă 5,8 milioane mc gaze pe zi, cu livrare în septembrie și octombrie via Serbia, pe lângă livrările deja contractate.

Această rupere a rândurilor e explicația pentru care, după mai bine de jumătate de an de nepăsare și lipsă de soluții, conducerea UE a făcut un pas fără precedent, anunțând prin șefa CE, Ursula von der Leyen, o „intervenție de urgență” pentru a aborda problema prețurilor pe termen scurt, cel mai probabil printr-o plafonare imediată, urmată în câteva luni de „o reformă fundamentală a pieței de energie”. E de notat că mobilizarea conducerii UE a fost inițiată nu de țările bogate sau de birocrația de la Bruxelles, ci de actuala președinție cehă a Uniunii, care a convocat de urgență o reuniune a miniștrilor energiei și a cerut pur și simplu să fie fixat un preț maxim al energiei pentru tot ansamblul UE, indiferent de proveniența gazelor (spre deosebire de propunerea premierului italian Mario Draghi ca prețul să fie plafonat numai pentru gazele importate din Rusia, care ar fi stimulat și mai tare speculațiile de preț cu gazul scos din Rusia de intermediari și revândut în Europa).

„Reforma fundamentală a pieței de energie” înseamnă cel mai probabil faimoasa decuplare a prețului electricității de cel al gazelor, în așa fel încât la bursă prețul să nu mai fie decis zilnic de cei mai scumpi participanți, adică de producătorii de energie din sursele cele mai scumpe (gaze), așa cum e acum. Ideea a venit de la Spania și Portugalia, primele și singurele țări cărora UE le-a permis până acum să-și decupleze prețul electricității de cel al gazelor, cu argumentul că ambele piețe au o interconectare redusă cu restul Europei, adică decizia lor n-ar fi riscat să influențeze prea mult piața europeană. Dacă asta sună a grijă mai mare a conducerii UE pentru respectarea ortodoxiei pieței decât pentru consumatorii din Europa, e pentru că într-adevăr așa și este. UE n-a intervenit până acum din convingerea că de structura și funcționarea unei piețe nu trebuie să te atingi niciodată, că trebuie s-o tratezi ca pe un dat natural sau ca pe ceva sacru, indiferent cât de disfuncțională ar fi.

Acum însă, oficialii UE nu le mai pot spune pe de o parte europenilor că trebuie să strângă cureaua fiindcă e război, în timp ce pe de altă parte să lase complet libere exact acele speculații de preț al energiei care, previzibil, au apărut tocmai fiindcă e război. Europenii pot vedea zilnic cum, grație intervenției directe în mecanismul de formare a prețurilor, în Spania și Portugalia prețul spot al energiei s-a distanțat de tot (193 euro/MWh) de cel de pe continent (între 246 euro în Suedia și 636 euro în Franța, trecând prin 586 euro în Germania sau 592 euro în România – prețurile pentru 1 septembrie). Spania și Portugalia au plafonat și subvenționează prețul gazelor pentru producția de energie, astfel încât în ansamblu prețurile rămân relativ joase. Aplicată doar la cele două țări, ideea a avut ca rezultat o explozie a importurilor franceze de energie din Spania, cu alte cuvinte subvenționarea de către contribuabilii spanioli a consumatorilor din Franța. Aplicată însă la tot blocul european, ideea ar avea ca rezultat un mecanism mult mai echitabil de formare a prețurilor.

Ceea ce nu rezolvă însă ideile de intervenție pe piață este chestiunea consumului. Toată lumea e de acord că orice mecanism care are ca rezultat reducerea prețurilor amână sau împiedică de fapt reducerea consumului, adică aplicarea singurei pârghii cu adevărat eficiente pe termen foarte scurt în Europa confruntată cu o potențială penurie de gaze. Cum însă economia și mai ales societatea Europei nu pot suporta în paralel și șocul prețurilor, și șocul unei reduceri a consumului peste iarnă, probabil că va mai dura ceva până ce vor cădea și următoarele jaloane ideologice, după cel al ortodoxiei pieței de energie. Conducerea UE ar putea ajunge astfel să decreteze că nu doar centralele nucleare, ci și toate exploatările de cărbune și gaze sunt de fapt permise „în tranziția la economia verde” și, tot cu titlu temporar, să elimine obligația de plată a certificatelor verzi, așa cum propune acum viitorul premier britanic Liz Truss și așa cum a propus și la noi partidul fostului premier Ludovic Orban.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: energie