România, prin intermediul Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), a asigurat ajutor umanitar la solicitarea formulată de Emergency Response Coordination Center (ERCC), în baza Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.
Misiunea de tip MEDEVAC a fost realizată cu ajutorul unei aeronave SMURD, aflată în dotarea Inspectoratului General de Aviație al MAI și a constat în transportul unui pacient de naționalitate ucraineană, aflat în stare critică, pe traiectul de zbor Rzeszów, Polonia - Amsterdam, Țările de Jos.
Pacientul a suferit multiple leziuni severe din cauza conflictelor armate din Ucraina și avea nevoie urgentă de îngrijiri medicale specializate.
În acest context, România a răspuns prompt apelului ERCC, asigurând transportul și asistența medicală necesară.
Pe tot parcursul zborului, pacientul a fost monitorizat de o echipă medicală, asigurată de UPU-SMURD, din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București.
Misiunea a fost executată în conformitate cu Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență (HCNSU) nr. 13/04.07.2024, privind acordarea de asistenţă internaţională, constând în asistenţă medicală de specialitate şi transport medical asistat pentru răniţii proveniţi din zona conflictelor armate din Ucraina şi Fâşia Gaza.
(sursa: Mediafax)