x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe PANICĂ la Atena: O maşină-capcană a EXPLODAT în faţa Băncii Greciei

PANICĂ la Atena: O maşină-capcană a EXPLODAT în faţa Băncii Greciei

10 Apr 2014   •   08:24
PANICĂ la Atena: O maşină-capcană a EXPLODAT în faţa Băncii Greciei

Un vehicul-capcană a provocat o puternică explozie în faţa sediului Băncii Greciei, situat în centrul capitalei elene Atena, în această dimineaţă, ziua lansării primei emisiuni de obligaţiuni a Greciei de la începutul crizei. Nu s-au înregistrat victime, potrivit France Presse, citată de Agerpres. Explozia a avut loc în jurul orei 02:55GMT într-un vehicul parcat pe trotuar, vizavi de sediul băncii centrale, în imediata vecinătate a biroului troicii UE, BCE şi FMI (creditorii internaţionali ai ţării), potrivit primelor elemente ale anchetei declanşate de poliţie.

Deflagraţia nu a rănit nicio persoană, în conformitate cu aceeaşi sursă. Pagubele sunt în curs de evaluare.

Potrivit poliţiei, un autoturism de marca Nissan, furat, a fost încărcat cu 75 kilograme de explozibil. Un apel telefonic la site-ul internet de actualitate Zougla şi la publicaţia Efymerida ton Syndakton a avertizat forţele de ordine cu o oră înainte de declanşarea mecanismului.

Grecia lansează, în această dimineaţă, prima emisiune de bonduri pe termen mediu după 2010 şi de la excluderea sa de pe pieţele financiare, ca urmare a crizei datoriilor suverane.

În cadrul acestei operaţiuni, pregătită de luni de zile, vor fi emise obligaţiuni în valoare de aproximativ 2,5 miliarde de euro, potrivit unor surse guvernamentale, aceasta reprezentând o etapă politică şi economică foarte importantă pentru guvernul de coaliţie al premierului conservator-socialist Antonis Samaras. În contextul acestor evoluţii, cancelarul german Angela Merkel este aşteptată vineri la Atena, pentru a doua sa vizită în Grecia de la începutul crizei.

Atentatele, de obicei, fără victime, vizând ţinte economice, instituţionale, politice, sunt frecvente în Grecia şi, în general, sunt atribuite mişcării anarhiste, care revendică în mod frecvent aceste atacuri.

×