x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Papa Benedict, nemulţumit de ce a găsit pe Twitter. Ce l-a iritat pe pontif?

Papa Benedict, nemulţumit de ce a găsit pe Twitter. Ce l-a iritat pe pontif?

24 Ian 2013   •   19:07
Papa Benedict, nemulţumit de ce a găsit pe Twitter. Ce l-a iritat pe pontif?

Papa Benedict al XVI-lea, de curând posesor al unui cont de Twitter, nu este încântat de lumea reţelelor de socializare, pe care a criticat-o într-un discurs.

Pontiful spune că vedetele reţelelor de socializare sunt glumeţii şi cei buni de gură, personaje care fac ca atenţia să fie distrasă de la utilizatorii care iniţiază discuţii serioase despre credinţă sau probleme sociale.

"Cultura reţelelor de socializare le ridică probleme celor care vor să discute despre adevăr şi valori. Semnificanţa mesajului şi eficienţa lui par a fi determinate de popularitatea utilizatorului şi nu de importanţa intrinsecă a mesajului", s-a plâns papa.

"Popularitatea mesajelor ţine, adesea, de celebritate sau de o strategie de persuasiune, nu de logică şi de argumente", a adăugat acesta.

Papa, care a intrat pe Twitter în decembrie 2012, are deja peste un milion de urmăritori, însă mesajele sale sunt frecvent ţinta numeroaselor ironii.

"Uneori, vocea blândă a raţiunii este acoperită de informaţiile excesive şi nu reuşeşte să atragă atenţia de care se bucură cei ce se exprimă într-o manieră mai persuasivă. Reţelele sociale, atunci când sunt folosite într-o manieră echilibrată, ajută la iniţierea dialogului şi a dezbaterilor, care, dacă sunt făcute cu respect, pot întări legăturile şi unitatea dintre indivizi", a spus papa.

×
Subiecte în articol: papa benedict twitter retele socializare