x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Papa Francisc a vorbit cu astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională

Papa Francisc a vorbit cu astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională

26 Oct 2017   •   18:45
Papa Francisc a vorbit cu astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională

 Papa Francisc s-a aflat, joi, timp de 20 de minute, în legătură directă cu cei şase astronauţi de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), informează AFP. 

Suveranul pontif a profitat de această ocazie pentru a-i întreba pe cei şase astronauţi aflaţi în prezent pe ISS, trei americani, doi ruşi şi un italian, printre altele, care cred că este "locul omului în Univers'' după ce au petrecut un timp în spaţiu. 

Comandantul Randy Bresnik i-a răspuns suveranului pontif că pentru el cea mai mare bucurie este munca în cadrul laboratorului spaţial, iar acest lucru îl poate face ''să privească creaţia lui Dumnezeu, într-o anumită măsură, din această perspectivă". 

Cosmonautul rus Alexander Misurkin a declarat că a citit în spaţiu ''Micul prinţ'', romanul scriitorului francez Antoine de Saint-Exupéry, şi a fost impresionat de perspectiva asupra iubirii a copilului. ''Dragostea este forţa care îţi dă putere să-ţi dai viaţa pentru altcineva'', a spus acesta, informează The Independent. 

Papa a lăudat răspunsul lui Misurkin spunând: ''Este evident că aţi înţeles mesajul pe care l-a explicat într-o manieră atât de poetică Saint-Exupéry şi că voi, ruşii, aveţi (acest lucru) în sânge, în tradiţiile voastre umaniste şi religioase''. 

Papa Francisc a devenit astfel al doilea papă din istorie care dialoghează cu astronauţii aflaţi pe orbita Pământului. 

Cu această ocazie specială, astronauţii de pe ISS i-au mărturisit suveranului pontif că, văzut din spaţiu, Pământul este de o ''frumuseţe de nedescris''. 

Din spaţiu, oamenii nu pot să nu observe ''frumuseţea indescriptibilă a Pământului nostru şi să nu se simtă mişcaţi'', i-a spus papei astronautul Randolph Bresnik. Acesta a adăugat că de pe ISS ''vedem pace şi linişte (...) nu sunt graniţe, conflicte, doar pace'', un lucru ce face pe oricine ''să realizeze cât de fragilă este existenţa noastră'', a adăugat Bresnik, conform DPA. 

De asemenea, în cadrul conversaţiei, Papa i-a întrebat pe astronauţi care au fost motivaţiile care i-au determinat să aleagă această meserie. Unul dintre cei doi ruşi prezenţi la bordul ISS, Sergey Ryazanskiy, a răspuns că a ales să devină astronaut călcând pe urmele bunicului său care a activat în cadrul primului proiect Sputnik al Uniunii Sovietice. 

Şi fostul papă Benedict al XVI-lea a purtat o conversaţie în direct cu astronauţii de pe ISS, în 2011. 

Unul dintre astronauţii prezenţi la acel moment la bordul ISS, Paolo Nespoli, s-a aflat şi joi în direct cu papa Francisc. Acesta a ţinut să îi spună suveranului pontif, în cadrul discuţiei de joi, că speră că în curând şi alţi oameni să poată ajunge în spaţiu adăugând că ''acest lucru se va întâmpla cu siguranţă în viitor''. 

Convorbirea a fost transmisă în direct de NASA şi de Vatican. 

Papa Francisc este un susţinător al activităţii Academiei Pontificale de Ştiinţe, care reuneşte în mod regulat cercetători din lumea întreagă pentru schimburi de opinii cu privire la subiecte precum schimbările climatice. 

ISS orbitează în jurul Pământului la o distanţă de aproximativ 350 de kilometri.

AGERPRES

×