x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Papa Francisc în Turcia: Este fundamental ca musulmanii, evreii şi creştinii să aibă aceleaşi drepturi

Papa Francisc în Turcia: Este fundamental ca musulmanii, evreii şi creştinii să aibă aceleaşi drepturi

de Agerpres    |    28 Noi 2014   •   18:40
Papa Francisc în Turcia: Este fundamental ca musulmanii, evreii şi creştinii să aibă aceleaşi drepturi

Papa Francisc a pledat vineri, în prima zi a vizitei sale în Turcia, pentru libertate religioasă, subliniind că este fundamental ca toţi cetăţenii, indiferent de religie, să aibă aceleaşi drepturi, informează AFP.

'Este fundamental ca cetăţenii musulmani, evrei şi creştini să se bucure de aceleaşi drepturi şi să aibe aceleaşi îndatoriri', a declarat Papa Francisc într-un discurs pronunţat la Ankara în faţa preşedintelui islamist conservator Recep Tayyip Erdogan şi a guvernului turc.

Suveranul Pontif a cerut Orientului Mijlociu şi Turciei în mod special să fie deschise către 'dialog intercultural şi interreligios' pentru 'a interzice orice formă de fundamentalism şi terorism'. El a salutat totodată 'eforturile generoase' ale Turciei de a-i găzdui pe refugiaţii din Siria şi Irak, estimând că întreaga comunitate internaţională are 'obligaţia morală' de a o sprijini.

Papa Francisc a estimat că dialogul între religii poate contribui la contracararea 'fundamentalismului' şi a 'terorismului' în Orientul Mijlociu, în special în Irak şi Siria.

Suveranul Pontif a adăugat că Turcia trebuie să fie, prin istoria sa, un exemplu pentru a promova o 'întâlnire a civilizaţiilor'. Turcia are vocaţia de a fi 'un pod natural între două continente şi între expresii culturale diferite', a subliniat el.

La rândul său, preşedintele turc Erdogan şi-a exprimat în prezenţa Papei Francisc îngrijorarea faţă de creşterea 'gravă şi rapidă' a islamofobiei, cerând creştinilor şi musulmanilor să lupte împreună pentru a opri această tendinţă.

'Între lumea musulmană şi cea creştină se dezvoltă prejudecăţi. Islamofobia creşte în mod grav şi rapid. Trebuie să acţionăm împreună împotriva ameninţărilor care planează asupra planetei noastre: intoleranţa, rasismul şi discriminarea', a mai spus Erdogan.

×