În avionul care îl aducea, luni, din Coreea, Papa Francisc a discutat cu 72 de jurnalişti de 11 naţionalităţi, care l-au însoţit în timpul primei sale călătorii în Asia. Întrebările esenţiale s-au referit la principiul unei intervenţii în Irak, însă acest dialog a constituit, de asemenea, o ocazie pentru Papa de a admite, pentru a treia oară de la alegerea lui, în urmă cu un an şi jumătate, că va renunţa la funcţia sa dacă va simţi că nu mai are forţă să o exercite, relatează, marţi, cotidianul francez Le Figaro.
"Voi face acelaşi lucru", a spus Papa Francisc, referindu-se la Benedict al XVI-lea. În acest sens, actualul Suveran Pontif preconizează, la 77 ani, un pontificat al său mai degrabă scurt: "Totul va dura doar doi sau trei ani".
În ceea ce priveşte renunţarea la pontificat, aceasta capătă tot mai mult contur în mintea sa. Evocând decizia "nobilă, umilă şi curajoasă" a predecesorului său, Papa Francisc şi-a exprimat susţinerea pentru ea, chiar dacă "aceasta nu place teologilor", dar care vor trebui să accepte existenţa de "papi emeriţi", la fel cum s-au obişnuit cu "episcopi emeriţi", care în urmă cu 70 de ani erau "excepţii".
"Chiar dacă sănătatea este bună, de la o anumită vârstă se diminuează capacitatea de a conduce bine, deoarece corpul oboseşte", a constatat Papa Francisc. Prin urmare, Benedict al XVI-lea "a deschis o cale care este instituţională şi care nu este excepţională".
Francisc, care va împlini 78 de ani la sfârşitul lui 2014, preconizează mai degrabă un pontificat de numai câţiva ani. El a făcut această confidenţă în contextul unei întrebări legate de efectul popularităţii sale. Referitor la această popularitate, Francisc a recunoscut că a fost mai degrabă stingherit, la începutul mandatului, de aclamaţiile mulţumii, 'Francesco, Francesco', pe care el le-ar fi dorit schimbate în 'Christo, Christo', însă a ajuns să renunţe.
"Trec peste asta într-un mod mai natural. La început, aceasta mă îngrijora un pic, însă trăiesc această popularitate mulţumindu-i Domnului, pentru ca poporul său să fie fericit, sperând ce-i mai bun pentru poporul Domnului. O trăiesc ca pe o generozitate a acestui popor. O trăiesc ca pe prezenţa Domnului în mijlocul poporului său, care se foloseşte de episcopul său pentru a manifesta atâtea lucruri. În forul meu interior, caut să mă gândesc la păcatele mele, la greşelile mele, să nu 'mă încred'', a spus Papa Francisc.
Întrebat despre viaţa de zi cu zi la Vatican, Papa Francisc a explicat filosofia sa cu o oarecare resemnare. "Încerc să fiu liber, există întâlnirile de lucru, de birou. Iar apoi există viaţa. Viaţa cea mai normală pe care o pot duce. Mi-ar plăcea să pot ieşi, însă aceasta nu este posibil, pentru că atunci când ieşi, oamenii vin spre tine. Prin urmare, nu pot. Aceasta este o realitate. La Sfânta Marta (reşedinţa Papei) trăiesc o viaţă normală de lucru, odihnă, discuţii".
În acest context, întrebat dacă se simte prizonier, Papa Francisc a răspuns hotărât 'Nu!'. 'La început - da, însă acum - nu, zidurile au căzut. Luaţi drept exemplu pe cel care urcă singur cu ascensorul! La început, Papa nu putea să ia singur ascensorul... Toate acestea s-au terminat', a spus Suveranul Pontif.
Papa Francisc a mai confirmat că pregăteşte o enciclică despre ecologie, evocând dificultatea acestui subiect, din cauza numeroaselor ipoteze ştiinţifice din acest domeniu - 'unele sunt certe, altele nu' - şi necesitatea 'de a fi sigur pentru un text doctrinal'.
În ceea ce priveşte viitoarele sale călătorii, Papa a confirmat că se va duce în Albania în septembrie, în Sri Lanka şi Filipine în ianuarie 2015, în SUA (în trei oraşe: Philadelphia, Washington şi New York) în septembrie 2015. Mai există, de asemenea, multe invitaţii, inclusiv în Mexic, în Spania, Japonia, însă 'nimic nu a fost încă decis'.
Dar de ce nu şi China?, a fost întrebat Papa. 'Şi mâine!', dacă va fi invitat, a răspuns Francisc, care şi-a confirmat marele interes şi entuziasm pentru această ţară, cu condiţia ca 'Biserica să fie lăsată liberă să-şi facă munca'.