Papa Francisc a decretat duminică o zi de post şi de rugăciune în lume, pe 7 septembrie, pentru pace în Siria şi în întreg Orientul Mijlociu, în timpul rugăciunii Angelus de duminică, relatează AFP.
"Fie ca strigătul păcii să se înalţe cu forţă pentru o lume în pace", "să nu mai existe război vreodată!", a spus Papa într-un apel solemn lansat în faţa a zeci de mii de persoane reunite în Piaţa Sfântul Petru.
"Condamn cu fermitate folosirea armelor chimice. Am încă înscrise în spirit şi în inimă imaginile teribile din ultimele zile", a continuat Suveranul Pontif, după care a strigat că "există o judecată a lui Dumnezeu şi o judecată a Istoriei asupra acţiunilor noastre, cărora nu le putem scăpa!".
"Nu folosirea violenţei aduce pace. Războiul aduce război, violenţa aduce violenţă", a subliniat el.
Papa Francisc a anunţat o slujbă de rugăciune pe 7 septembrie, de la ora locală 19.00 la ora locală 21.00, îndemnând toţi creştinii, dar şi credincioşii de alte confesiuni şi ateii să participe la această zi.
Papa argentinian a îndemnat la dialog, de mai multe săptămâni, opunându-se cu forţă oricărei intervenţii armate în Siria, unde preşedintele american Barack Obama a anunţat că luat decizia de principiu să efectueze acţiuni împotriva regimului lui Bashar al-Assad.