x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Papa Francisc vrea o dată fixă și comună pentru Paştele catolic şi cel ortodox

Papa Francisc vrea o dată fixă și comună pentru Paştele catolic şi cel ortodox

13 Iun 2015   •   14:01
Papa Francisc vrea o dată fixă și comună pentru Paştele catolic şi cel ortodox
Sursa foto: Papa FRANCISC / bellanaija.com

Papa Francisc a propus stabilirea unei date fixe a Paştelui, pentru ca această sărbătoare să poată fi celebrată împreună cu Biserica Ortodoxă, a transmis sâmbătă Radio Vatican, preluat de agenţia DPA.

Paştele este cea mai importantă dată creştină, marcând învierea lui Iisus Hristos, dar data se modifică în fiecare an. Catolicii sărbătoresc Paştele în prima duminică după prima Lună Plină ce are loc după echinocţiul de primăvară (21 martie). Pentru ortodocşi, care folosesc calendarul iulian, mai degrabă decât pe cel gregorian, această dată cade adesea o săptămână mai târziu.

"Trebuie să găsim un acord" pentru o dată comună, a spus Francisc, sugerând a doua duminică a lunii aprilie.

Constatând că fenomenul de Luna Plină se produce tot mai târziu în timpul anului, suveranul pontif a glumit: "În 60 ani riscăm să sărbătorim Paştele în luna august".

Papa Francisc a făcut această propunere vineri, 12 iunie, în cadrul întâlnirii cu participanţii la cea de-a treia Reculegere mondială a preoţilor, organizată de Mişcarea Catolică Internaţională de Reînnoire Carismatică şi de Fraternitatea Catolică. 

Sursa - Agerpres.ro

×