x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Papa i-a invitat la Vatican pe liderii comunităţilor creştine din Liban

Papa i-a invitat la Vatican pe liderii comunităţilor creştine din Liban

30 Mai 2021   •   21:30
Papa i-a invitat la Vatican pe liderii comunităţilor creştine din Liban

Papa Francisc i-a invitat pe liderii comunităţilor creştine din Liban să se reunească la 1 iulie la Vatican, pentru a reflecta şi a se ruga pentru "pacea şi stabilitatea" acestei ţări din Orientul Apropiat, transmite duminică AFP.

"La 1 iulie îi voi întâlni la Vatican pe principalii conducători ai comunităţilor creştine din Liban, pentru o zi de reflexie cu privire la situaţia îngrijorătoare a ţării şi pentru a ne ruga pentru revenirea la pace şi stabilitate", a anunţat papa duminică, în cadrul mesajului său Angelus.

Suveranul Pontif i-a chemat pe credincioşi să "însoţească pregătirile pentru acest eveniment prin rugăciuni de solidaritate, evocând un viitor mai paşnic pentru această ţară iubită", care trece în prezent printr-o dublă criză, economică şi politică.

Catastrofa produsă anul trecut la Beirut a agravat puternic criza existentă din Liban, ţară ce trece printr-o gravă recesiune după războiul civil din perioada 1975 - 1990. Peste jumătate din populaţia libaneză trăieşte în prezent sub pragul sărăciei.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: papa francisc