x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Incredibil: Parbrizul unui avion Boeing a crăpat în zbor, la peste 12.000 de metri altitudine

Incredibil: Parbrizul unui avion Boeing a crăpat în zbor, la peste 12.000 de metri altitudine

de Redacția Jurnalul    |    24 Iun 2024   •   12:00
Incredibil: Parbrizul unui avion Boeing a crăpat în zbor, la peste 12.000 de metri altitudine
Sursa foto: Hepta

Parbrizul unei aeronave Boeing, care zbura pe ruta Heathrow- San Francisco, s-a fisurat la peste 12.000 de metri altitudine, relatează The Sun.

Incidentul a avut loc în 27 de mai, iar avionul avea ruta Heathrow- San Francisco și după trei ore de la decolare a trebuit să se întoarcă în Marea Britanie, conform The Sun.

Potrivit sursei citate, crăpătura în parbriz a șocat echipajul aeronavei, mai ales că avionul avea o călătorie transatlantică, iar temperatura de afară era de -50 de grade.

Piloții și-au păstrat calmul, în ciuda faptului că a avut loc depresurizarea cabinei, iar compania aeriană le-a cerut pasagerilor scuze.

Călătorilor li s-a oferit cazare în momentul în care au ajuns înapoi în Londra și au zburat în San Francisco următoarea zi.

Experții exclud posibilitatea ca avionul să fi lovit o pasăre care să cauzeze crăpătura parbrizului.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: boeing parbriz fisurat