x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Parlamentul European cere eforturi internationale mai mari pentru a opri asasinatele jihadiştilor Statului Islamic

Parlamentul European cere eforturi internationale mai mari pentru a opri asasinatele jihadiştilor Statului Islamic

18 Sep 2014   •   22:54
Parlamentul European cere eforturi internationale mai mari pentru a opri asasinatele jihadiştilor Statului Islamic

Asasinarea jurnaliştilor James Foley şi Steven Sotloff şi a lucrătorului umanitar David Haines de către aşa-numitul Stat Islamic (SI), organizaţie jihadistă care face prăpăd în Siria şi Irak, au fost condamnate de Parlamentul European, în rezoluţia votată joi. UE trebuie să îşi folosească toate instrumentele pentru a ajuta autorităţile din Irak să combată Statul Islamic, inclusiv prin asistenţă militară potrivită, au spus deputaţii, cerând comunităţii internaţionale să taie resursele acestuia şi subliniind că doar în Siria conflictul poate fi soluţionat politic.

Crearea şi extinderea ”Califatului islamic”, precum şi activităţile altor grupuri extremiste în Irak şi Siria reprezintă ameninţări directe la securitatea ţărilor europene, au subliniat deputaţii, adăugând că pe termen lung doar o soluţie politică la conflictul din Siria ar putea ajuta la neutralizarea ameninţării SI.

Vinovaţii de atacurile asupra unor ţinte civile, de execuţiile şi de violenţele sexuale din Irak şi Siria trebuie să fie pedepsiţi, au comentat deputaţii, subliniind că atacarea civililor pe motive de origine etnică, orientare politică, religie, credinţă sau gen reprezintă crimă împotriva umanităţii.

Tăierea resurselor SI

Pentru a opri fluxul de resurse materiale şi financiare către SI, deputaţii cer o aplicare mai eficientă a embargoului ONU şi a măsurii de îngheţare a bunurilor. UE trebuie să aplice sancţiuni şi comercianţilor de petrol din zonele controlate de SI şi să taie fluxurile financiare care permit SI să facă afaceri şi să utilizeze paradisuri fiscale.

Coaliţia internaţională

Rezoluţia salută decizia statelor membre de a oferi urgent materiale militare autorităţilor kurde şi cer o mai mare coordonare a eforturilor. Deputaţii salută eforturile SUA de a organiza o coaliţie împotriva SI, precum şi decizia Ligii Arabe de a coopera cu comunitatea internaţională în confruntarea cu militanţii din Siria şi Irak.

Întoarcerea în siguranţă a minorităţilor tradiţionale şi a tuturor cetăţenilor care au fost forţaţi să îşi părăsească casele trebuie să fie obiectivul cel mai important al tuturor actorilor regionali ai UE, au spus deputaţii, citaţi de site-ul Parlamentului European, exprimându-şi sprijinul pentru toate victimele urii şi a intoleranţei religioase. (I.D)


×