x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Parlamentul Ucrainei a ratificat Acordul istoric de asociere cu Uniunea Europeană

Parlamentul Ucrainei a ratificat Acordul istoric de asociere cu Uniunea Europeană

16 Sep 2014   •   13:45
Parlamentul Ucrainei a ratificat Acordul istoric de asociere cu Uniunea Europeană

Parlamentul ucrainean a ratificat azi istoricul Acord de asociere dintre Ucraina şi Uniunea Europeană, concretizând astfel îndepărtarea acestei foste republici sovietice de Rusia, informează AFP, conform Agerpres. Textul a fost adoptat de toţi cei 355 de deputaţi, neexistând voturi împotrivă. După vot, parlamentarii au intonat imnul naţional al Ucrainei, după care preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a semnat acordul, în aplauzele deputaţilor.

Parlamentul ucrainean se afla în legătură video directă cu Strasbourgul, unde europarlamentarii au ratificat la rândul lor Acordul de asociere.

Acordul de asociere, format din partea politică şi din cea economică (de liber schimb), rămâne, cu toate acestea, puternic simbolic în acest stadiu, în condiţiile în care UE a anunţat o amânare a intrării în vigoare a acordului de liber schimb până la sfârşitul lui 2015, pentru a permite discuţii cu Rusia, care se opune acestei părţi a acordului.

×