x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Patru jurnalişti francezi, luați ostatici în Siria în iunie anul trecut, au fost eliberaţi

Patru jurnalişti francezi, luați ostatici în Siria în iunie anul trecut, au fost eliberaţi

19 Apr 2014   •   12:55
Patru jurnalişti francezi, luați ostatici în Siria în iunie anul trecut, au fost eliberaţi

Cei patru jurnalişti eliberaţi sâmbătă din Siria au o stare bună de sănătate, a dat asigurări administraţia prezidenţială de la Paris. Jurnaliştii vor ajunge în Franţa în următoarele ore, a menţionat preşedintele François Hollande, potrivit Agerpres.

Patru jurnalişti francezi care erau prizonieri în Siria din iunie 2013 au fost eliberaţi sâmbătă, a anunţat preşedintele François Hollande. Toţi patru au o stare bună de sănătate, a dat asigurări administraţia prezidenţială de la Paris.

Cei patru jurnalişti sunt Didier François, reporter la Europe 1, fotograful Edouard Elias, Nicolas Hénin, reporter la Le Point şi Pierre Torrès, fotograf independent.

Reporterul Didier François şi fotograful Edouard Elias au fost luaţi ostatici la nord de Alep, pe 6 iunie 2013. Câteva zile mai târziu, pe 22 iunie, au căzut prizonieri şi reporterul Nicolas Hénin şi fotograful Pierre Torrès, la Raqqa.

Preşedintele francez a precizat că cei patru jurnalişti vor ajunge în Franţa în următoarele ore.

Siria a devenit ţara cea mai periculoasă din lume pentru jurnalişti, comentează France Presse, citând mai multe organizaţii de apărare a drepturilor mass-media.

×