Instituția a anunțat concluziile unei reuniuni secrete la care au participat patru înalți funcționari ai Departamentului Apărării și congresmeni din Comisia pentru serviciile armate a Camerei Reprezentanţilor.
''Pentagonul nu crede că Ucraina are capacitatea, sau ar putea avea în curând capacitatea, de a obliga trupele ruse să iasă din peninsula pe care Moscova a anexat-o în urmă cu aproape un deceniu'', scrie Politico, care precizează că aceste concluzii sunt asemănătoare cu declarațiile generalului Mark Milley, şeful Statului Major.
''Susţin în continuare că pentru acest an va fi foarte, foarte greu ca forţele ruse să fie respinse din punct de vedere militar de peste tot, de pe fiecare centimetru din Ucraina şi din teritoriile ucrainene ocupate de Rusia'', a spus acesta.
Peninsula Crimeea a fost anexată de Rusia în 2014 și dispune de sisteme de apărare antiaeriană, zeci de mii de soldați ruși, tranșee fortificate.