x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Peste 300 de rapoarte care o vizează pe Angela Merkel, adunate de NSA (Der Spiegel)

Peste 300 de rapoarte care o vizează pe Angela Merkel, adunate de NSA (Der Spiegel)

de Agerpres    |    29 Mar 2014   •   19:01
Peste 300 de rapoarte care o vizează pe Angela Merkel, adunate de NSA (Der Spiegel)
Sursa foto: BART MAAT / POOL/EPA

Agenţia americană pentru securitate naţională (NSA) a adunat peste 300 de rapoarte despre cancelarul federal german, Angela Merkel, a scris sâmbătă săptămânalul Der Spiegel, citând informaţii transmise de fostul consultant american Edward Snowden, relatează AFP.

Numele cancelarului german figurează printre cei 122 şefi de stat şi de guvern asupra cărora NSA a adunat informaţii în mai 2009, notează pe pagina electronică publicaţia germană.

Agenţia americană 'a realizat mai mult de 300 de rapoarte despre Angela Merkel', conform documentelor consultate de săptămânalul Der Spiegel şi în care mai figurează în egală măsură numele preşedinţilor statelor Peru, Somalia şi al Belarusului.

Aceste fişiere sunt stocate într-o bază de informaţii a NSA care 'ar putea constitui un element de probă important' în ochii justiţiei germane, care 'trebuie să se decidă în zilele următoare dacă deschide o anchetă judiciară privind suspiciunile de spionaj, mai notează Der Spiegel.

Documentele făcute publice în octombrie 2013 de către Edward Snowden indicau faptul că NSA a ascultat telefonul mobil al cancelarului german Angela Merkel de-a lungul mai multor ani.

×
Subiecte în articol: angela merkel Edward Snowden si NSA