x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Peste 82 de milioane de persoane trăiesc cu mai puțin de un dolar pe zi în China

Peste 82 de milioane de persoane trăiesc cu mai puțin de un dolar pe zi în China

16 Oct 2014   •   09:33
Peste 82 de milioane de persoane trăiesc cu mai puțin de un dolar pe zi în China

Peste 82 de milioane de persoane trăiesc cu mai puțin de un dolar pe zi în China, a indicat miercuri un responsabil guvernamental, în pofida deceniilor de creștere ce au transformat această țară în a doua economie a lumii, relatează AFP.

Conform definiției guvernului chinez, sărăcia este caracterizată printr-un venit anual mai mic de 2.300 de yuani (375 de dolari), ceea ce corespunde mai mult sau mai puțin unui dolar pe zi.

La sfârșitul anului trecut, peste 82 de milioane de chinezi trăiau sub acest prag, a indicat miercuri în cadrul unei conferințe de presă un înalt responsabil însărcinat cu dezvoltarea, Zheng Wenkai.

Banca Mondială a fixat la rândul său pragul sărăciei la 1,25 de dolari pe zi: ceea ce înseamnă că o populație de circa 200 de milioane de chinezi este vizată de sărăcie, dacă sunt luate în considerare 'standardele internaționale', a comentat Zheng Wenkai.

"Populațiile afectate de sărăcie suferă nu doar de venituri extrem de scăzute, dar se confruntă și cu dificultăți importante și multiple în ceea ce privește accesul la apă potabilă, căi de circulație, electricitate, educație, îngrijiri medicale sau împrumuturi bancare", a adăugat Zheng Wenkai.

Majoritatea locuiesc în regiuni unde au loc deseori cutremure sau care duc lipsă de o infrastructuri corespunzătoare, ceea ce "complică eforturile de a-i scoate din sărăcie", a adăugat oficialul, director adjunct al unei comisii guvernamentale de luptă împotriva sărăciei.

În trei decenii de deschidere față de lume și de reforme de liberalizare economică, China a avut parte de o creștere spectaculoasă, care i-a permis să detroneze în 2010 Japonia din poziția de a doua putere economică mondială.

Însă, în cea mai populată țară din lume (1,36 miliarde de persoane), Produsul Intern Brut (PIB) pe cap locuitor nu era decât 6.767 de dolari anul trecut, echivalentul a 13% din cel din SUA, potrivit publicației oficiale chineze Global Times.

Creșterea tot mai mare a inegalităților în China îi îngrijorează pe experți, precum și pe liderii regimului comunist.

Conform unui studiu al Universității din Beijing publicat în acest an, 1% cele mai bogate gospodării din China controlează peste o treime din bogăția țării. În schimb, un sfert din cele mai sărace gospodării nu dețin decât abia 1% din bogăția țării. 

×