x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un petrolier care transporta 1,4 milioane de litri de petrol s-a răsturnat în largul capitalei filipineze Manila

Un petrolier care transporta 1,4 milioane de litri de petrol s-a răsturnat în largul capitalei filipineze Manila

de Redacția Jurnalul    |    25 Iul 2024   •   10:45
Un petrolier care transporta 1,4 milioane de litri de petrol s-a răsturnat în largul capitalei filipineze Manila
Sursa foto: Hepta

Un petrolier sub pavilion filipinez care transporta 1,4 milioane de litri de petrol s-a răsturnat şi s-a scufundat joi în largul zonei de coastă a capitalei filipineze Manila, au declarat autorităţile care acţionează pentru a opri scurgerea încărcăturii, relatează joi AFP.



"Am reuşit să salvăm 16 din cei 17 membri ai echipajului, unul dintre ei e dat dispărut", a declarat ministrul Transporturilor, Jaime Bautista într-o conferinţă de presă.

Vântul şi valurile puternice împiedică intervenţia salvatorilor, a spus el.

Incidentul a avut loc joi dimineaţa, la aproximativ şapte kilometri de municipalitatea Limay, situată la nivelul golfului Manila.

MT Terra Nova "s-a răsturnat şi în cele din urmă s-a scufundat", a declarat Garda de Coastă din Filipine într-un comunicat, precizând că investighează dacă s-ar fi putut produce o perturbare meteorologică în apele din jur în cursul acestui incident maritim.

A fost detectată o pată de petrol, iar personalul de protecţie a mediului marin a fost mobilizat pentru a încerca să o ţină sub control, au indicat sursele citate.

Sursa: AGERPRES

 

×
Subiecte în articol: petrolier scufundare