x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Plan de pace pentru Ucraina: Indonezia propune o zonă demilitarizată și un referendum

Plan de pace pentru Ucraina: Indonezia propune o zonă demilitarizată și un referendum

de Redacția Jurnalul    |    03 Iun 2023   •   21:40
Plan de pace pentru Ucraina: Indonezia propune o zonă demilitarizată și un referendum
Sursa foto: Hepta

ndonezia propune o zonă demilitarizată și un referendum organizat de ONU în zonele disputate de ruși și ucraineni în cadrul unui plan de pace pentru Ucraina.

Ministrul indonezian al Apărării, Prabowo Subianto, a propus sâmbătă un plan de pace pentru războiul din Ucraina. Propunerea a fost făcută în fața oficialilor din domeniul apărării din întreaga lume, reuniți la Singapore. Planul indonezianului are mai multe puncte, inclusiv o încetare a focului „pe pozițiile actuale" și stabilirea unei zone demilitarizate prin retragerea la 15 kilometri de la poziția fiecărei părți.

Zona demilitarizată ar trebui să fie monitorizată de o forță de menținere a păcii desfășurată de Națiunile Unite. De asemenea, planul prevede organizarea de către ONU a unui referendum „pentru a stabili în mod obiectiv dorințele majorității locuitorilor din zonele disputate", potrivit Reuters.

Propunerea Indoneziei vine în urma vizitei președintelui indonezia Joko Widodo la Moscova și Kiev, unde s-a oferit să joace rolul de mediator.

Președintele ucrainean Volodimr Zelenski a propus un plan de pace în 10 puncte, care presupune ca Rusia să își retragă toate trupele din Ucraina. Consilierul ucrainean Ihor Zhovkva a declarat că Ucraina nu este interesată de o încetare a focului care să consfințească toate câștigurile teritoriale rusești.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: plan pace ucraina