x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Planul Al-Qaeda - 11 septembrie cu 10 avioane

Planul Al-Qaeda - 11 septembrie cu 10 avioane

18 Iun 2004   •   00:00

Cel mai vanat om de pe planeta, Ossama ben Laden, voia sa atace America in 2001 cu ajutorul a zece avioane, nu patru, cum s-a intamplat pe 11 septembrie.

LAVINIA TUDORAN

Tintele

Un avion ar fi fost deturnat catre cartierul general al CIA, unul la FBI, doua la World Trade Center, unul la Pentagon, unul la Casa Alba, unul la sediul Congresului, iar restul de patru, in directia altor cladiri inalte si a unor centrale nucleare din SUA. Pana la urma, din cauza timpului foarte scurt pe care teroristii l-au avut pentru a se pregati, dar si de teama ca nu vor reusi toate deturnarile, ben Laden si “creierul“ atacurilor, Khalid Sheikh Mohammed, s-au rezumat la atentatele cu patru avioane, de altfel, cele mai sangeroase din istorie. Aproape 3.000 de persoane au murit in “martea neagra“. In plus, in loc de 19 pirati ai aerului, Mohammed dorea sa foloseasca 26. Nu toti teroristii care urmau sa deturneze avioanele au reusit insa sa intre pe teritoriul SUA. Acestea sunt cateva dintre concluziile comisiei formate si din democrati si republicani, care ancheteaza atacurile teroriste din 11 septembrie. Presa straina comenteaza ca membrii comisiei au reusit sa umple aproape toate golurile de informatie privind sangeroasele atentate din 2001.

Nici o legatura cu Saddam

Din raportul comisiei rezulta ca intre liderii Al-Qaeda au existat foarte multe disensiuni legate de atacurile din 11 septembrie. Acesta a fost si unul dintre motivele pentru care momentul atentatelor a fost amanat de la 12 mai 2001 pana in septembrie. Costul atacurilor a depasit 500.000 de dolari. Pe de alta parte, comisia pune sub semnul indoielii unul dintre argumentele folosite de administratia Bush pentru a justifica interventia militara din Irak. Membrii comisiei au apreciat ca nu exista vreo legatura intre fostul regim irakian si reteaua Al-Qaeda.

×
Subiecte în articol: externe